Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Rimetea

8 Noiembrie 2019

Vineri, 8 noiembrie 2019, în ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Rimetea, protopopiatul Aiud. Cu prilejul hramului acestei vetre monastice, Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, diaconul Claudiu Velcherean a fost hirotonit preot pe seama parohiei Fărăgău, protopopiatul Reghin.

Adresându-se numeroșilor pelerini prezenți, Arhipăstorul nostru a spus: „Când vom muri, îngerul nostru păzitor va nota locul de odihnă sau mormântul fiecăruia dintre noi și el va fi primul care ne va întâmpina și ne va saluta în dimineața învierii de obște. Când vom ajunge pe tărâmul veșniciei, vom înțelege deplin că ființele cerești, oștirile îngerești, s-au interesat de noi, pământenii, și ele au urmărit zi de zi pașii noștri. Într-adevăr, până la a doua venire a lui Hristos, arhanghelii și îngerii se preumblă printre noi, muritorii, pentru că ei sunt frații noștri mai mari. Ei ne însoțesc, ne ocrotesc, ne iubesc, simt cu noi bucuriile noastre și tristețile noastre, dar mai ales sunt alături de noi când aducem cântare de preamărire lui Dumnezeu și, în special, în cadrul cultului divin public, acest lucru îl atestă o frumoasă cântare liturgică: «Acum puterile cerești împreună cu noi nevăzut slujesc; că, iată, intră Împăratul slavei». Datoria noastră este să ne încredințăm viețile acestor îngeri slujitori ai Domnului și să umblăm totdeauna în lumina prezenței lor nevăzute, dar sigură și prețioasă”.

Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Rimetea, situată în Depresiunea Trascăului, între municipiile Aiud și Turda, este un așezământ monahal de maici, înființat ca urmare a dorinței creștinilor dreptslăvitori din împrejurimi. Această vatră monahală a fost întemeiată prin contribuția și sub purtarea de grijă a părintelui Ioan Comăneci, ctitor a numeroase mănăstiri din întreaga țară. Piatra de temelie a bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost așezată la data de 27 septembrie 1998, fiind edificată pe parcursul a șase luni. Locașul de cult prezintă o arhitectură bizantină, fiind construit în formă de „cruce latină”. Catapeteasma a fost executată în Maramureș din lemn de stejar masiv, icoanele fiind pictate de către monahia Gabriela Barbu în atelierul de pictură al Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din aceeași localitate. Obștea Mănăstirii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Rimetea se află sub oblăduirea maicii starețe Ana Mircea.

Share