20 Decembrie 2019
În zilele de 19 și 20 decembrie a.c., când ne aflăm în perioada premergătoare slăvitului Praznic al Crăciunului, în orașul Marii Uniri au poposit numeroase cete de colindători din județele Alba și Mureș pentru a vesti bucuria Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu aceste prilejuri, în cele două zile, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent, începând cu ora 10.00, în Salonul oficial al Centrului eparhial, unde a întâmpinat cu multă bucurie numeroasele grupuri de colindători de pe întreg cuprinsul Eparhiei noastre.
Grupurile de colindători care s-au aflat în cele două zile la Centrul eparhial din Alba Iulia sunt: Corpul profesoral al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Corul parohiei Boiu, Ansamblul vocal al tinerilor ocrotiți la Așezământul „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș, Corul „Eufonia” al preoților din protopopiatul Blaj, Corurile parohiilor Răstolița, Peleș, Delenii, Cetea și Petrești, Corul elevilor Școlii Gimnaziale din Micești, Ansamblurile vocale ale parohiilor Glod, Valea Izvoarelor și Aluniș, Corul „Ecclesia” al protopopiatului Reghin, Corul „Bucuria comuniunii” din parohia Reghin – Apalina, Corala „Reîntregirea” a protopopiatului Alba Iulia și Ansamblul vocal al elevilor Școlii Gimnaziale nr. 7 din Târgu-Mureș.
De asemenea, vineri, 20 decembrie, în prezența Părintelui Arhiepiscop Irineu, au vestit bucuria Nașterii Domnului membrii Centrului eparhial. În semn de prețuire și binecuvântare, Arhipăstorul nostru le-a oferit tuturor colindătorilor daruri și le-a adresat cuvinte folositoare de suflet. De asemenea, Întâistătătorul Eparhiei noastre și-a exprimat bucuria prilejuită de prezența, în aceste zile, a numeroaselor grupuri de colindători în vechea Cetate a Bălgradului, care au vestit cu multă emoție și evlavie bucuria Nașterii Fiului lui Dumnezeu.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Arhipăstorul nostru a spus: „Când auzim cuvinte ca acestea: «Leru-i, Doamne, ler», «Florile dalbe» sau «Domnului Domn», ne simţim transportaţi în lumea de miracol a sărbătorii de Crăciun. Totodată, noi intrăm în comuniune cu strămoşii noştri, care au compus aceste colinde şi le-au dat melodii adecvate. Colindele se înscriu printre dovezile istorice concrete ale existenţei noastre aici. Ele au perpetuat din generaţie în generaţie – pe înţelesul poporului – învăţătura creştină şi au transmis-o, prin viu grai, în melodioasa limbă românească”.