1 Ianuarie 2020
Cu prilejul Anului Nou, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din municipiul Alba Iulia. La cumpăna dintre ani, înainte de miezul nopții, Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră în anul care s-a încheiat.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Arhipăstorul nostru, făcând referire la „procesiunea timpului” și la scurgerea sa rapidă, a evidențiat vremelnicia lucrurilor pământești, subliniind faptul că Nașterea Mântuitorului Hristos a redeschis pentru fiecare dintre noi orizontul învierii și perspectiva fericirii veșnice. În finalul cuvântului, Părintele Arhiepiscop Irineu i-a îndemnat pe credincioși să se apropie cu încredere fiască de Tatăl ceresc, rămânând astfel liberi în fața tuturor influențelor celor care resping exigențele credinței creștine.
Miercuri, 1 ianuarie, în ziua Praznicului Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, când Biserica noastră face pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Întâistătătorul Eparhiei noastre a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și a rostit cuvântul de învățătură la Catedrala arhiepiscopală, în prezența a numeroși credincioși.
Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Viața noastră pe pământ este o călătorie prin exilul lumii sau prin ceea ce numește Scriptura «valea plângerii». Noi suntem străini și călători; n-avem o casă stabilă aici, casa noastră fiind în ceruri, aceasta fiindu-ne promisă de Hristos Care ne așteaptă sus. Noi nu călătorim numai spre cimitir, ci călătorim spre veșnicie, spre fericire sau osândă, după cum am ales în mod liber, să trăim cu Dumnezeu sau să trăim fără Dumnezeu. Vai, acelui creștin care întoarce spatele Creatorului său, care-L pune pe Dumnezeu «la colț» și viețuiește fără El. Vai, acelui creștin care aleargă pe calea cea largă care duce la pierzanie. Noi trebuie să trăim de așa manieră, încât la capătul călătoriei noastre prin valea lacrimilor, prin această lume supusă devenirii și morții, să putem spune fiecare cu Sfântul Apostol Pavel: «Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit; acum mi s-a gătit cununa», adică diadema slavei cerești”.
