Acțiune de donare de sânge a preoților din protopopiatul Blaj

Joi, 2 iulie 2020, Protopopiatul Ortodox Blaj, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguine Alba, a organizat o campanie umanitară de donare de sânge. Cu acest prilej, în incinta Centrului din curtea Spitalului Județean de Urgență Alba, a fost prezent un grup de preoți din cuprinsul protoieriei, răspunzând în acest fel apelului Centrului de Transfuzie Sanguină Alba (aflat sub coordonarea doamnei Director Dr. Ana Savu) de a se alătura celorlalți donatori din cuprinsul Eparhiei.

Acțiunea derulată în această zi reprezintă una dintre numeroasele campanii de donare de sânge la care iau parte clericii și credincioșii din județele Alba și Mureș. Astfel, în contextul crizei de sânge, este continuat demersul programului „Donează sânge, salvează vieți”, inițiat cu implicarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, urmând ca această chemare să fie extinsă în viitor spre un număr mai mare de persoane care, la rândul lor, sunt îndemnate stăruitor să doneze sânge la centrele de transfuzie aflate în apropiere.

Share