15 August 2014
Praznicul Adormirii Maicii Domnului sau al mutării cu trupul la cer al Fecioarei Maria este prilej de mare bucurie şi în acelaşi timp de pelerinaj pentru mulţi creştini ortodocşi din întreaga ţară.
Multe biserici şi mai ales mănăstiri au hramul Adormirii Maicii Domnului.
În Arhiepiscopia Alba Iuliei mănăstirile Râmeţ, Oaşa, Poşaga şi Obârşii din jud. Alba şi mănăstirea de la Sânmărtinul de Câmpie din judeţul Mureş îşi prăznuiesc mâine hramul.
La acest praznic, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor pelerini de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Sânmărtinul de Câmpie din protopopiatul Târgu Mureş. Arhipăstorul nostru a slujit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvântul de învăţătură cu ocazia prăznuirii hramului a acestei vetre monahale, aflată sub oblăduirea părintelui stareţ protosinghel Teodul Libeg.
Părintele Stareţ Teodul ne-a vorbit despre Mănăstirea de la Sânmărtinul de Câmpie, cât şi despre programul slujbelor de hram:
„S-a zidit acest sfânt locaş, într-o veche vatră mănăstirească românească ortodoxă. În Şematismul de la 1842 se spune că în satul Sânmărtin se află o mănăstire zidită în onoarea Sfinţilor Arhangheli, care de când este nu ştim, din lipsă de documente. Deci este clar, dacă ei nu au ştiut, înseamnă că nu în timpul stăpânirii locului de către Biserica Greco-Catolică s-a făcut vatra mănăstirească, ci a fost de foarte mult timp. Documentele şi tradiţia orală spun că prin secolul VII, un călugăr cu numele Martin a vieţuit ca sihastru la poala pădurii de lângă mănăstire şi pentru viaţa lui sfântă oamenii locul l-au numit Sfântul Martin şi de la care s-a dat şi numele localităţii. Tradiţia scrisă spune că Ştefan cel Mare şi Sfânt, dreptcredinciosul voievod al Moldovei, având necazuri în ţara sa, a apelat la un călugăr sihastru de la mănăstirea Sânmărtin care locuia într-o scorbură, şi care l-a ajutat prin rugăciune să facă linişte în Ţara Moldovei care era ameninţată de unchiul dreptcredinciosului voievod Petru Aron ascuns în Transilvania. Cu rugăciunea acestui sfânt sihastru, ţara Moldovei a dobândit linişte pentru care, sigur că, exact cum s-a întâmplat cu Voroneţul, când găsind pe duhovnicul său Daniel Sihastrul, a ctitorit acolo un lăcaş, şi la Sânmartin a fost ctitorit. Acest lăcaş a fost distrus înaintea anului 1660, pentru că în 1660 a fost adus cu bivolii, de la munte, lăcaşul din lemn care se află acum la mănăstirea Sânmărtin.
Mănăstirea este atestată istoric la 1329, deci este destul de veche şi este reamintită în documente la 1444, unde se vorbeşte de preoţii de la Sânmartin, deci erau mai mulţi. Era o mănăstire cu mulţi vieţuitori. O altă scriere, de la 1685 spune că stareţul cu numele Dumitru de la mănăstirea Sânmartin, a administrat moşia crăiască de la Valea Seacă şi pentru care a primit de la Apafy cel Tânăr care a domnit până în 1691 o icoană pe care era pictat Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Mănăstirea mai este atestată în 1770 şi ea dăinuieşte până la 1873, când ultimul vieţuitor al mănăstirii se retrage fiind forţat de conducerea de atunci a Ardealului şi mănăstirea devine pustie. Cu aprobarea Sfântului Sinod care a rânduit ca aici să fie viaţă de obşte, de călugări am venit din Moldova în 1990, la mănăstirea Sânmărtin ca să o ridic din temelii. Şi din 1990, aproape de 25 ani, am construit biserica mare cu hramul „Învierea Domnului” şi „Adormirea Maicii Domnului”, apoi am construit o stăreţie după toată rânduiala noastră mănăstirească, am construit un arhondaric, încă un corp de chilii, trei anexe gospodăreşti.
Mănăstirea de la Sânmărtin este cunoscută în toată Transilvania, chiar şi dincolo de hotarele Ardealului şi în străinătate datorită faptului că Maica Domnului a avut grijă cu rugăciunile Ei să ocrotească pe cei care vieţuiesc în această sfântă mănăstire. Noi avem mai multe hramuri. Principalul hram este „Adormirea Maicii Domnului” când toată suflarea din Arhiepiscopie ştie că a venit întotdeauna Ierarhul locului.”
Multe biserici şi mai ales mănăstiri au hramul Adormirii Maicii Domnului.
În Arhiepiscopia Alba Iuliei mănăstirile Râmeţ, Oaşa, Poşaga şi Obârşii din jud. Alba şi mănăstirea de la Sânmărtinul de Câmpie din judeţul Mureş îşi prăznuiesc mâine hramul.
La acest praznic, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor pelerini de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Sânmărtinul de Câmpie din protopopiatul Târgu Mureş. Arhipăstorul nostru a slujit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvântul de învăţătură cu ocazia prăznuirii hramului a acestei vetre monahale, aflată sub oblăduirea părintelui stareţ protosinghel Teodul Libeg.
Părintele Stareţ Teodul ne-a vorbit despre Mănăstirea de la Sânmărtinul de Câmpie, cât şi despre programul slujbelor de hram:
„S-a zidit acest sfânt locaş, într-o veche vatră mănăstirească românească ortodoxă. În Şematismul de la 1842 se spune că în satul Sânmărtin se află o mănăstire zidită în onoarea Sfinţilor Arhangheli, care de când este nu ştim, din lipsă de documente. Deci este clar, dacă ei nu au ştiut, înseamnă că nu în timpul stăpânirii locului de către Biserica Greco-Catolică s-a făcut vatra mănăstirească, ci a fost de foarte mult timp. Documentele şi tradiţia orală spun că prin secolul VII, un călugăr cu numele Martin a vieţuit ca sihastru la poala pădurii de lângă mănăstire şi pentru viaţa lui sfântă oamenii locul l-au numit Sfântul Martin şi de la care s-a dat şi numele localităţii. Tradiţia scrisă spune că Ştefan cel Mare şi Sfânt, dreptcredinciosul voievod al Moldovei, având necazuri în ţara sa, a apelat la un călugăr sihastru de la mănăstirea Sânmărtin care locuia într-o scorbură, şi care l-a ajutat prin rugăciune să facă linişte în Ţara Moldovei care era ameninţată de unchiul dreptcredinciosului voievod Petru Aron ascuns în Transilvania. Cu rugăciunea acestui sfânt sihastru, ţara Moldovei a dobândit linişte pentru care, sigur că, exact cum s-a întâmplat cu Voroneţul, când găsind pe duhovnicul său Daniel Sihastrul, a ctitorit acolo un lăcaş, şi la Sânmartin a fost ctitorit. Acest lăcaş a fost distrus înaintea anului 1660, pentru că în 1660 a fost adus cu bivolii, de la munte, lăcaşul din lemn care se află acum la mănăstirea Sânmărtin.
Mănăstirea este atestată istoric la 1329, deci este destul de veche şi este reamintită în documente la 1444, unde se vorbeşte de preoţii de la Sânmartin, deci erau mai mulţi. Era o mănăstire cu mulţi vieţuitori. O altă scriere, de la 1685 spune că stareţul cu numele Dumitru de la mănăstirea Sânmartin, a administrat moşia crăiască de la Valea Seacă şi pentru care a primit de la Apafy cel Tânăr care a domnit până în 1691 o icoană pe care era pictat Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Mănăstirea mai este atestată în 1770 şi ea dăinuieşte până la 1873, când ultimul vieţuitor al mănăstirii se retrage fiind forţat de conducerea de atunci a Ardealului şi mănăstirea devine pustie. Cu aprobarea Sfântului Sinod care a rânduit ca aici să fie viaţă de obşte, de călugări am venit din Moldova în 1990, la mănăstirea Sânmărtin ca să o ridic din temelii. Şi din 1990, aproape de 25 ani, am construit biserica mare cu hramul „Învierea Domnului” şi „Adormirea Maicii Domnului”, apoi am construit o stăreţie după toată rânduiala noastră mănăstirească, am construit un arhondaric, încă un corp de chilii, trei anexe gospodăreşti.
Mănăstirea de la Sânmărtin este cunoscută în toată Transilvania, chiar şi dincolo de hotarele Ardealului şi în străinătate datorită faptului că Maica Domnului a avut grijă cu rugăciunile Ei să ocrotească pe cei care vieţuiesc în această sfântă mănăstire. Noi avem mai multe hramuri. Principalul hram este „Adormirea Maicii Domnului” când toată suflarea din Arhiepiscopie ştie că a venit întotdeauna Ierarhul locului.”
