O Catedrală care va exprima sufletul în bucurie

29 Decembrie 2014
În decursul anului 2014, pe şantierul de pe Dealul Arsenalului au continuat lucrările de construcţie la suprastructura Catedralei Mântuirii Neamului, simbol al unităţii şi demnităţii noastre naţionale.

Ordinea tehnologică de execuţie a lucrărilor pentru fiecare nivel al clădirii a constat în montarea armăturii rigide, montarea armăturii flexibile, execuţia zidăriei pe interiorul şi exteriorul elementelor din beton armat. Următoarele etape de construcţie au fost legate de montarea cofrajelor, terminând cu turnarea betonului în elementele de rezistenţă. „Până la începutul anului 2014 au fost utilizate macarale turn pentru execuţia infrastructurii, macarale care nu permiteau supraînălţarea lor pentru execuţia lucrărilor la suprastructura catedralei. Acum însă, acestea au fost schimbate cu macarale de mari dimensiuni care permit supraînălţarea lor până la cota +110 metri pentru execuţia lucrărilor aferente turlei Pantokrator“, ne-a declarat inginerul Vasile Crăcăoanu.

În sfânta tradiţie românească, ridicarea unei catedrale impunătoare în Bucureşti, demnă de faptele măreţe ale înaintaşilor, în care să se preamărească numele lui Dumnezeu, s-a pus îndată după dobândirea independenţei de stat, în urma războiului din 1877-1878, şi după ce România a fost proclamată Regat. În sprijinul edificării unei catedrale în Capitala ţării s-au pronunţat atunci atât forurile legiuitoare ale ţării, cât şi oamenii politici şi cărturarii vremii, şi, desigur, ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române.

În acest scop, Corpurile legiuitoare, în conglăsuire cu dorinţa expresă a regelui Carol I, au votat o lege pentru „Biserica catedrală din Bucureşti“. Această lege, nr. 1750, a fost promulgată de regele Carol I, la 5 iunie 1884 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 6 (18 iunie) 1884. Anul acesta, Banca Naţională a României a emis în circuitul numismatic o monedă de aur dedicată împlinirii a 130 de ani de la prima lege de construire a Catedralei Mântuirii Neamului.

Silueta Catedralei Mântuirii Neamului se ridică măreţ, în tăcere. Măreţia ei nu striveşte, ci înalţă. Înalţă demnitatea noastră de popor creştin ortodox.

BASILICA [http://http://basilica.ro/-o-catedrala-care-va-exprima-sufletul-in-bucurie--103106.html]
Share