16 Mai 2015
Sâmbătă, 16 mai a.c., Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, în mijlocul pelerinilor, la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Recea, judeţul Mureş. Aici, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către cei trei ierarhi în biserica mănăstirii, după care a fost oficiată slujba parastasului, la 7 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan de la Recea. La sfârşitul slujbei parastasului, întregul sobor de arhierei, preoţi şi diaconi s-a deplasat, în procesiune, la mormântul Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan, duhovnic şi ctitor al acestei mănăstiri.
Ziua de sâmbătă a fost un bun prilej spiritual de a comemora personalitatea marelui duhovnic, atât pentru cei care l-au cunoscut personal, cât şi pentru cei care îl ştiu doar din ceea ce s-a scris şi vorbit despre Sfinţia Sa. Mănăstirea Recea s-a umplut de pelerini dis-de-dimineaţă, veniţi din toate colţurile Transilvaniei, dar şi din întreaga ţară, spre a cinsti după cuviinţă memoria celui care a fost un „credincios slujitor al lui Hristos” (Col. 1, 7) şi o flacără de trăire vie a credinţei şi mărturisirii ortodoxe, un adevărat „cruciat al terorii bolşevice” şi un martir al credinţei şi legii strămoşeşti.
După slujba parastasului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a vorbit despre Părintele Ioan, după care Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a evocat câteva aspecte din viaţa şi activitatea iscusitului duhovnic. De asemenea, Maica Stareţă Stavrofora Cristina a pus la sufletul celor prezenţi câteva cuvinte frumoase despre Părintele Arhimadrit Ioan, rememorând, cu emoţie şi sensibilitate, aspectele împreună-slujirii la Mănăstirea Recea.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a spus: Cler şi popor ne-am adunat astăzi în număr mare la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Recea de Mureş, pentru a participa la Sfânta Liturghie şi a săvârşi slujba parastasului, acum, când se împlinesc 7 ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan. Astăzi, omagiem, după cuviinţă, pe marele duhovnic care, toată viaţa sa, a urmat cu stricteţe logica divină, fiind o pildă neistovită a fermităţii mărturisitoare. Acest „credincios slujitor al lui Hristos” (Col. 1, 7) rămâne în memoria noastră, înainte de toate, ca o desăvârşită icoană a datoriei împlinite: faţă de Dumnezeu, faţă de neam şi faţă de propria conştiinţă morală. Fie ca Domnul Înviat să-l fericească în Raiul luminos!”.
Părintele Ioan Iovan s-a născut în 26 iunie 1922, în Husasău de Criş, judeţul Bihor, ca fiu al preotului ortodox Gavril Iovan şi al preotesei Maria Iovan. Se călugăreşte în anul 1947, primind numele Ioan, după care, în anul următor, este hirotonit preot, începându-şi slujirea la Mănăstirea Vladimireşti, de lângă Tecuci. După instalarea regimului comunist, în primăvara anului 1955, Părintele Ioan este arestat şi purtat prin închisorile comuniste de la Galaţi, Văcăreşti, Jilava, Gherla şi Aiud. Întemniţat şi supus la cele mai grele orori, Părintele Ioan a avut puterea de a lupta împotriva sistemului prin răbdare şi înaltă trăire duhovnicească, având grijă şi de sufletele celorlalţi deţinuţi, învăţându-i şi povăţuindu-i prin cuvânt şi faptă. La un moment dat, îşi mărturisea trăirea sa din închisoare: „Mâncam foc şi mă gândeam numai la o moarte de mucenic. Doream să mor în genunchi, rugându-mă. A trebuit să trec prin atâtea încercări, ca să-mi dau seama că celula temniţei e tot o chilie călugărească. Ca să fii puternic, trebuie să-L ai pe Dumnezeu alături mereu”.
Eliberat în anul 1964, este urmărit în continuare de securitate, hăituit în mod sistematic, denunţat şi oprit de la săvârşirea celor sfinte o lungă perioadă de timp. Chiar de ziua sa de naştere, 26 iunie 1979, reprimeşte libertatea de a liturghisi. În anul 1991, Părintele Ioan ajunge pe meleagurile Transilvaniei împreună cu Maica Cristina Chichernea, fiica sa duhovnicească, şi amândoi încep să zidească Mănăstirea Recea din judeţul Mureş. În anul 1992 s-a construit aici un altar de vară şi o clopotniţă, după care s-a început construirea cetăţii mănăstireşti propriu-zise, iar în 1995 construirea bisericii, împodobită ulterior cu pictură în mozaic de o frumuseţe unică. Astăzi, Mănăstirea Recea este o mandră zidire românească, o pecete creştină ce se alătură, unică în felul ei, noilor mănăstiri ce sfinţesc pământul românesc.
În toţi anii pe care i-a petrecut la Mănăstirea Recea, harismaticul duhovnic a lucrat, cu timp şi fără timp, la întărirea credinţei miilor de pelerini şi de turişti care intrau pe poarta aşezământului monahal de lângă Târgu-Mureş. Felul său de a fi şi de a vorbi inspira atât de mult, încât toţi cei care îl întâlneau rămâneau marcaţi de personalitatea Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan. La împlinirea a 7 ani de când Domnul Hristos Cel înviat l-a chemat în Împărăţia Sa cea cerească, cei care l-au cunoscut îşi aduc cu drag aminte de chipul său mereu zâmbitor, de ochii care te pătrundeau până în cele mai adânci cotloane ale sufletului şi de efervescenţa cu care oferea sfaturi duhovniceşti.
A trecut în Împărăţia veşniciei în anul 2008, în ziua de 17 mai, fiind înmormântat în incinta prestigioasei oaze monahale, unde aşteaptă cea de-a doua venire a lui Hristos Cel înviat. Părintele Ioan a rămas astfel în curtea mănăstirii pe care a ctitorit-o cu braţul său, inspirând şi întărind pe mai departe atât pe Maica Stareţă Cristina, cea care i-a zugrăvit în cele mai alese cuvinte marea personalitate, cât şi întreaga obşte de monahii de la Recea, în credinţa cea nestatornică a neamului nostru românesc. Parcă-l auzim şi astăzi vorbindu-le maicilor şi nouă, tuturor, şi avertizându-ne pe toţi cu blândeţea-i caracteristică: „La Hristos, nu se merge oricum, fără vrednicie. Măreţia lui Dumnezeu care se coboară trebuie răsplătită cu mai multă pregătire, cu mai multă râvnă, cu mai mult devotament. Creştinul trebuie să fie dispus a se dărui total, cu preţul vieţii, pentru El”.
Arhid. Liviu Stanciu
Ziua de sâmbătă a fost un bun prilej spiritual de a comemora personalitatea marelui duhovnic, atât pentru cei care l-au cunoscut personal, cât şi pentru cei care îl ştiu doar din ceea ce s-a scris şi vorbit despre Sfinţia Sa. Mănăstirea Recea s-a umplut de pelerini dis-de-dimineaţă, veniţi din toate colţurile Transilvaniei, dar şi din întreaga ţară, spre a cinsti după cuviinţă memoria celui care a fost un „credincios slujitor al lui Hristos” (Col. 1, 7) şi o flacără de trăire vie a credinţei şi mărturisirii ortodoxe, un adevărat „cruciat al terorii bolşevice” şi un martir al credinţei şi legii strămoşeşti.
După slujba parastasului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a vorbit despre Părintele Ioan, după care Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a evocat câteva aspecte din viaţa şi activitatea iscusitului duhovnic. De asemenea, Maica Stareţă Stavrofora Cristina a pus la sufletul celor prezenţi câteva cuvinte frumoase despre Părintele Arhimadrit Ioan, rememorând, cu emoţie şi sensibilitate, aspectele împreună-slujirii la Mănăstirea Recea.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a spus: Cler şi popor ne-am adunat astăzi în număr mare la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Recea de Mureş, pentru a participa la Sfânta Liturghie şi a săvârşi slujba parastasului, acum, când se împlinesc 7 ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan. Astăzi, omagiem, după cuviinţă, pe marele duhovnic care, toată viaţa sa, a urmat cu stricteţe logica divină, fiind o pildă neistovită a fermităţii mărturisitoare. Acest „credincios slujitor al lui Hristos” (Col. 1, 7) rămâne în memoria noastră, înainte de toate, ca o desăvârşită icoană a datoriei împlinite: faţă de Dumnezeu, faţă de neam şi faţă de propria conştiinţă morală. Fie ca Domnul Înviat să-l fericească în Raiul luminos!”.
Părintele Ioan Iovan s-a născut în 26 iunie 1922, în Husasău de Criş, judeţul Bihor, ca fiu al preotului ortodox Gavril Iovan şi al preotesei Maria Iovan. Se călugăreşte în anul 1947, primind numele Ioan, după care, în anul următor, este hirotonit preot, începându-şi slujirea la Mănăstirea Vladimireşti, de lângă Tecuci. După instalarea regimului comunist, în primăvara anului 1955, Părintele Ioan este arestat şi purtat prin închisorile comuniste de la Galaţi, Văcăreşti, Jilava, Gherla şi Aiud. Întemniţat şi supus la cele mai grele orori, Părintele Ioan a avut puterea de a lupta împotriva sistemului prin răbdare şi înaltă trăire duhovnicească, având grijă şi de sufletele celorlalţi deţinuţi, învăţându-i şi povăţuindu-i prin cuvânt şi faptă. La un moment dat, îşi mărturisea trăirea sa din închisoare: „Mâncam foc şi mă gândeam numai la o moarte de mucenic. Doream să mor în genunchi, rugându-mă. A trebuit să trec prin atâtea încercări, ca să-mi dau seama că celula temniţei e tot o chilie călugărească. Ca să fii puternic, trebuie să-L ai pe Dumnezeu alături mereu”.
Eliberat în anul 1964, este urmărit în continuare de securitate, hăituit în mod sistematic, denunţat şi oprit de la săvârşirea celor sfinte o lungă perioadă de timp. Chiar de ziua sa de naştere, 26 iunie 1979, reprimeşte libertatea de a liturghisi. În anul 1991, Părintele Ioan ajunge pe meleagurile Transilvaniei împreună cu Maica Cristina Chichernea, fiica sa duhovnicească, şi amândoi încep să zidească Mănăstirea Recea din judeţul Mureş. În anul 1992 s-a construit aici un altar de vară şi o clopotniţă, după care s-a început construirea cetăţii mănăstireşti propriu-zise, iar în 1995 construirea bisericii, împodobită ulterior cu pictură în mozaic de o frumuseţe unică. Astăzi, Mănăstirea Recea este o mandră zidire românească, o pecete creştină ce se alătură, unică în felul ei, noilor mănăstiri ce sfinţesc pământul românesc.
În toţi anii pe care i-a petrecut la Mănăstirea Recea, harismaticul duhovnic a lucrat, cu timp şi fără timp, la întărirea credinţei miilor de pelerini şi de turişti care intrau pe poarta aşezământului monahal de lângă Târgu-Mureş. Felul său de a fi şi de a vorbi inspira atât de mult, încât toţi cei care îl întâlneau rămâneau marcaţi de personalitatea Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan. La împlinirea a 7 ani de când Domnul Hristos Cel înviat l-a chemat în Împărăţia Sa cea cerească, cei care l-au cunoscut îşi aduc cu drag aminte de chipul său mereu zâmbitor, de ochii care te pătrundeau până în cele mai adânci cotloane ale sufletului şi de efervescenţa cu care oferea sfaturi duhovniceşti.
A trecut în Împărăţia veşniciei în anul 2008, în ziua de 17 mai, fiind înmormântat în incinta prestigioasei oaze monahale, unde aşteaptă cea de-a doua venire a lui Hristos Cel înviat. Părintele Ioan a rămas astfel în curtea mănăstirii pe care a ctitorit-o cu braţul său, inspirând şi întărind pe mai departe atât pe Maica Stareţă Cristina, cea care i-a zugrăvit în cele mai alese cuvinte marea personalitate, cât şi întreaga obşte de monahii de la Recea, în credinţa cea nestatornică a neamului nostru românesc. Parcă-l auzim şi astăzi vorbindu-le maicilor şi nouă, tuturor, şi avertizându-ne pe toţi cu blândeţea-i caracteristică: „La Hristos, nu se merge oricum, fără vrednicie. Măreţia lui Dumnezeu care se coboară trebuie răsplătită cu mai multă pregătire, cu mai multă râvnă, cu mai mult devotament. Creştinul trebuie să fie dispus a se dărui total, cu preţul vieţii, pentru El”.
Arhid. Liviu Stanciu
