30 Martie 2014
Biserica Ortodoxă se va află în Duminica a IV-a din Postul Sfintelor Paşti, numită şi a Sfântului Ioan Scărarul. Cuviosul a trăit în ultima parte a secolului al VI-lea şi prima parte a veacului al VII-lea, intrând de tânăr în viaţa monahală.
Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul în această Duminică nu începe să fie atestată în manuscrise decât în secolul XIII, pentru a se regăsi aproape în toate documentele secolului XV. Anterior, Duminica a IV-a era rezervată comemorării parabolei samarineanului celui bun, al cărei canon s-a păstrat la Utrenia duminicii până în zilele noastre. Instituirea târzie şi extrem de rapidă a acestei prăznuiri a rezultat probabil din dorinţa de a completa în mod armonios structura Triodului. Dacă primele două duminici se distingeau ca o perioadă „dogmatică”, transferarea praznicelor Sfinţilor Ioan Scărarul şi Maria Egipteanca a permis definirea unei a doua perioade, „ascetice", în ciclul duminicilor din Postul Mare.
Sfantul Ioan Scărarul este prăznuit în mod normal pe 30 martie, iar Sfânta Maria Egipteanca pe 1 aprilie. Faptul că aceste două praznice cădeau întotdeauna în timpul Triodului făcea ca ele să nu fie solemnizate, în ciuda importanţei acestor sfinţi în evlavia bizantină: trei stihiri la Vecernie şi un canon la Utrenie, nimic mai mult. Prin urmare, transferul lor în ciclul liturgic mobil a permis o mai mare strălucire acordată acestor doi sfinţi şi o afirmare mai explicită a legăturii lor cu Postul Mare. Spre deosebire de alte praznice fixe transferate, acestea au trecut aproape neschimbate din ciclul Mineielor în cel a Triodului. Cele trei stihiri de la „Doamne, strigat-am" de la Vecerniile Duminicilor a IV-a şi a V-a, precum şi sedealna de la oda a 3-a a canonului sunt identice cu cele din 30 martie şi 1 aprilie. Numai canoanele sunt diferite atât pentru Sfântul Ioan Scărarul, cât şi pentru Sfânta Maria Egipteanca.
Sfântul Ioan Scărarul
Cuviosul Ioan Scărarul (născut în anul 523 în Palestina) a intrat în monahism după ce a scăpat din naufragiul corăbiei cu care se ducea la studii în Fenicia. Sfântul Ioan s-a retras apoi în Muntele Sinai la bătrânul pustnic Macarie, în Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“, unde a devenit monah după patru ani de noviciat. La 19 ani de la venirea sa în mănăstire, când Macarie a plecat la Domnul, Ioan s-a retras într-o chilie săpată în munte, trăind în rugăciune şi contemplaţie şi devenind un duhovnic cunoscut. După 40 ani de viaţă în singurătate, la vârsta de 75 de ani, este ales stareţul mănăstirii. În acea vreme, simţindu-se nevoia unui „tratat de îndrumare a vieţii duhovniceşti“, la rugămintea stareţului Mănăstirii Raithu, Sfântul Ioan scrie celebra lui carte, „Scara“. Astfel, pentru dobândirea sfinţeniei, Ioan a imaginat progresul duhovnicesc ca pe o scară cu 30 de trepte, iar fiecare treaptă fiind o virtute. După patru ani de stăreţie, pleacă în singurătate la chilia sa, unde trece la Domnul la 30 martie 605.
Sfântul Ioan Scărarul este un dascăl al întregii creştinătăţi
Referitor la Sfântul Ioan Scărarul, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat în cuvântul său la Duminica a IV-a din Postul Mare din anul 2012, că Sfântul Ioan Scărarul a fost un dascăl al rugăciunii, al ostenelilor, al nevoinţei şi al pocăinţei: „În cartea sa numită Scara virtuţilor sau Scara Paradisului ne arată cum trebuie să ne eliberăm de patimi şi să dobândim virtuţile, iar smerenia şi iubirea sunt virtuţile cele mai mari pe care el le descrie în cartea sa. Sfântul Ioan Scărarul, ca dascăl al virtuţilor dobândite prin credinţă puternică, prin post şi rugăciune, este un dascăl al întregii creştinătăţi. Cartea lui, Scara, a fost citită ca un manual de viaţă duhovnicească secole de-a rândul, în mediul monahal. Şi astăzi, în unele mănăstiri, este citită mai cu seamă în perioada postului. În cuvinte simple, dar cu un conţinut foarte adânc, Sfântul Ioan Scărarul ne arată lupta duhovnicească din suflet, din minte şi din inimă a celui care se străduieşte să urce spre Dumnezeu prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti, prin curăţirea de patimi. Sfântul Ioan Scărarul este numit în cântările acestei duminici el însuşi „scară a virtuţilor“, „lauda monahilor“, „luminător şi călăuzitor pe drumul mântuirii“.
Scara Sfântului Ioan Scărarul
Opera Sfântului Ioan, egumenul Mănăstirii Sinai, intitulată "Scara", este practic un manual duhovnicesc care are drept scop călăuzirea omului spre viaţa veşnică. Chiar dacă au fost redactate pentru a îndrepta monahii spre o îngerească vieţuire, învăţăturile sfântului pot îndruma viaţa oricărui creştin spre Împărăţia cerurilor.
Lectura Scării Sfântului Ioan este cea mai importantă dintre lecturile patristice din timpul Postului Mare şi călăuza discernământului ce trebuie să însoţească făptuirea tuturor virtuţilor. Acest tratat plin de ştiinţă şi fineţe nu putea fi redactat decât de cineva care făcuse el însuşi experienţa a ceea ce scria. Astfel, prin această prăznuire s-a socotit şi s-a evidenţiat faptul că Sfântul Ioan Scărarul realizează el însuşi parcursul acestei scări, fiind, prin urmare, el însuşi Scara şi modelul viu al ştiinţei duhovniceşti:
„întărind ca nişte trepte virtuţile, spre cer te-ai suit, cu adevărat luminând prin dreapta-credinţă din adâncul cel nemăsurat al privirii la cele de sus, biruind toate pândirile demonilor, şi păzeşti pe oameni, Ioane, scara virtuţilor; şi acum te rogi să se mântuiască robii tăi” (Duminica a IV-a, Slujba Utreniei, Oda 3, tr. 2)
Scara vesteşte urcuşul la Dumnezeu al autorului ei, numit în cultul bisericii, în acelaşi timp drept „raiul virtuţilor", „legiuitorul ascezei" şi „făptuitorul" prin excelenţă. Sfântul Ioan Scărarul reprezintă într-adevăr icoana înfrânării şi a ascezei, de aceea lauda sa e prilejul rememorării temeiurilor ascetice. Sfântul Ioan şi-a luat crucea sa pentru a urma Evangheliei în toată rigoarea, retrăgându-se din lume pentru a-şi stăpâni plăcerile trupului şi a zbura spre Dumnezeu prin rugăciune:
„Depărtatu-te-ai de desfătarea lumească, cuvioase, ca de ceva vătămător şi, veştejindu-ţi trupul cu mâncarea, ai înnoit tăria sufletească şi ai câştigat mărire cerească, vrednicule de laudă. Pentru aceasta nu înceta rugându-te pentru noi, Ioane"(Duminica a IV, Utrenia, Luminânda).
După cum se arată în cultul liturgic al Bisericii, luptând „după legile" ascezei, el şi-a mistuit plăcerile şi patimile dobândind curăţia şi odihna fără de sfârşit a nepătimirii. Prin puterea Duhului Sfânt s-a făcut stăpân peste trupul său şi a înecat pe demoni în lacrimile sale, ajungând pe aripile rugăciunii, până la lumina duhovnicească a contemplaţiei, ca apoi „să lumineze lumea" prin învăţătura sa şi să-şi „hrănească" ucenicii cu „roadele înfrânării". Experienţa sa duhovnicească 1-a făcut în stare nu numai să-i îndrume pe ceilalţi pe calea ascezei, dar şi să îndepărteze orice erezie cu „toiagul dogmelor". Reunind, aşadar, toate virtuţile în viaţa sa exemplară ce se poate deduce din lectura Scării sale, Sfântul Ioan Scărarul apare drept modelul monahului şi al ştiinţei duhovniceşti în care suntem iniţiaţi în timpul Postului Mare de cateheza imnologică, de regulile postului şi typikon-ul slujbelor. Cinstindu-l, contemplăm monahul desăvârşit, aşa cum ar trebui să devină fiecare, dacă ar realiza aşa cum se cuvine învăţămintele Triodului. Chiar şi numai evocarea virtuţilor sale e un prilej de prăznuire şi de bucurie pentru toţi credincioşii deveniţi monahi în timpul Postului Mare:
„Astăzi este zi de sărbătoare, care cheamă toate adunările isihaştilor la dănţuire duhovnicească, la masă şi mâncare de viaţă nestricăcioasă" (Duminica a IV-a, Slujba Utreniei, Oda 9, ca 2, tr 3)
În această perioadă a Postului Mare, cuvintele Sfântului Ioan Scărarul pot fi un îndreptar spiritual, pot aduce limpezimea minţii şi deşteptarea sufletului, iar îndemnul următor poate fi purtat în cuget pentru toată perioada postului pentru o bună raportare faţă de Mântuitorul Hristos: "Şezând la masa cu bucate, adu-ţi aminte de moarte şi de judecată. De abia aşa vei împiedeca puţin patima. Bând băutura nu înceta să-ţi aduci aminte de oţetul şi de fierea Stăpânului. Şi, negreşit, sau te vei înfrâna, sau, suspinând, îţi vei face cugetul mai smerit. Nu te amăgi: Nu te vei izbăvi de faraon şi nu vei vedea Paştile de sus, de nu vei mânca neîncetat ierburile amare şi azima, sila şi greaua pătimire a postului".
Sursa: volumul Triodul Explicat – Mistagogia Timpului Liturgic, semnat de ierom. Makarios Simonopetritul, trad. Ioan I. Ică jr şi Ziarul Lumina).
Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul în această Duminică nu începe să fie atestată în manuscrise decât în secolul XIII, pentru a se regăsi aproape în toate documentele secolului XV. Anterior, Duminica a IV-a era rezervată comemorării parabolei samarineanului celui bun, al cărei canon s-a păstrat la Utrenia duminicii până în zilele noastre. Instituirea târzie şi extrem de rapidă a acestei prăznuiri a rezultat probabil din dorinţa de a completa în mod armonios structura Triodului. Dacă primele două duminici se distingeau ca o perioadă „dogmatică”, transferarea praznicelor Sfinţilor Ioan Scărarul şi Maria Egipteanca a permis definirea unei a doua perioade, „ascetice", în ciclul duminicilor din Postul Mare.
Sfantul Ioan Scărarul este prăznuit în mod normal pe 30 martie, iar Sfânta Maria Egipteanca pe 1 aprilie. Faptul că aceste două praznice cădeau întotdeauna în timpul Triodului făcea ca ele să nu fie solemnizate, în ciuda importanţei acestor sfinţi în evlavia bizantină: trei stihiri la Vecernie şi un canon la Utrenie, nimic mai mult. Prin urmare, transferul lor în ciclul liturgic mobil a permis o mai mare strălucire acordată acestor doi sfinţi şi o afirmare mai explicită a legăturii lor cu Postul Mare. Spre deosebire de alte praznice fixe transferate, acestea au trecut aproape neschimbate din ciclul Mineielor în cel a Triodului. Cele trei stihiri de la „Doamne, strigat-am" de la Vecerniile Duminicilor a IV-a şi a V-a, precum şi sedealna de la oda a 3-a a canonului sunt identice cu cele din 30 martie şi 1 aprilie. Numai canoanele sunt diferite atât pentru Sfântul Ioan Scărarul, cât şi pentru Sfânta Maria Egipteanca.
Sfântul Ioan Scărarul
Cuviosul Ioan Scărarul (născut în anul 523 în Palestina) a intrat în monahism după ce a scăpat din naufragiul corăbiei cu care se ducea la studii în Fenicia. Sfântul Ioan s-a retras apoi în Muntele Sinai la bătrânul pustnic Macarie, în Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“, unde a devenit monah după patru ani de noviciat. La 19 ani de la venirea sa în mănăstire, când Macarie a plecat la Domnul, Ioan s-a retras într-o chilie săpată în munte, trăind în rugăciune şi contemplaţie şi devenind un duhovnic cunoscut. După 40 ani de viaţă în singurătate, la vârsta de 75 de ani, este ales stareţul mănăstirii. În acea vreme, simţindu-se nevoia unui „tratat de îndrumare a vieţii duhovniceşti“, la rugămintea stareţului Mănăstirii Raithu, Sfântul Ioan scrie celebra lui carte, „Scara“. Astfel, pentru dobândirea sfinţeniei, Ioan a imaginat progresul duhovnicesc ca pe o scară cu 30 de trepte, iar fiecare treaptă fiind o virtute. După patru ani de stăreţie, pleacă în singurătate la chilia sa, unde trece la Domnul la 30 martie 605.
Sfântul Ioan Scărarul este un dascăl al întregii creştinătăţi
Referitor la Sfântul Ioan Scărarul, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat în cuvântul său la Duminica a IV-a din Postul Mare din anul 2012, că Sfântul Ioan Scărarul a fost un dascăl al rugăciunii, al ostenelilor, al nevoinţei şi al pocăinţei: „În cartea sa numită Scara virtuţilor sau Scara Paradisului ne arată cum trebuie să ne eliberăm de patimi şi să dobândim virtuţile, iar smerenia şi iubirea sunt virtuţile cele mai mari pe care el le descrie în cartea sa. Sfântul Ioan Scărarul, ca dascăl al virtuţilor dobândite prin credinţă puternică, prin post şi rugăciune, este un dascăl al întregii creştinătăţi. Cartea lui, Scara, a fost citită ca un manual de viaţă duhovnicească secole de-a rândul, în mediul monahal. Şi astăzi, în unele mănăstiri, este citită mai cu seamă în perioada postului. În cuvinte simple, dar cu un conţinut foarte adânc, Sfântul Ioan Scărarul ne arată lupta duhovnicească din suflet, din minte şi din inimă a celui care se străduieşte să urce spre Dumnezeu prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti, prin curăţirea de patimi. Sfântul Ioan Scărarul este numit în cântările acestei duminici el însuşi „scară a virtuţilor“, „lauda monahilor“, „luminător şi călăuzitor pe drumul mântuirii“.
Scara Sfântului Ioan Scărarul
Opera Sfântului Ioan, egumenul Mănăstirii Sinai, intitulată "Scara", este practic un manual duhovnicesc care are drept scop călăuzirea omului spre viaţa veşnică. Chiar dacă au fost redactate pentru a îndrepta monahii spre o îngerească vieţuire, învăţăturile sfântului pot îndruma viaţa oricărui creştin spre Împărăţia cerurilor.
Lectura Scării Sfântului Ioan este cea mai importantă dintre lecturile patristice din timpul Postului Mare şi călăuza discernământului ce trebuie să însoţească făptuirea tuturor virtuţilor. Acest tratat plin de ştiinţă şi fineţe nu putea fi redactat decât de cineva care făcuse el însuşi experienţa a ceea ce scria. Astfel, prin această prăznuire s-a socotit şi s-a evidenţiat faptul că Sfântul Ioan Scărarul realizează el însuşi parcursul acestei scări, fiind, prin urmare, el însuşi Scara şi modelul viu al ştiinţei duhovniceşti:
„întărind ca nişte trepte virtuţile, spre cer te-ai suit, cu adevărat luminând prin dreapta-credinţă din adâncul cel nemăsurat al privirii la cele de sus, biruind toate pândirile demonilor, şi păzeşti pe oameni, Ioane, scara virtuţilor; şi acum te rogi să se mântuiască robii tăi” (Duminica a IV-a, Slujba Utreniei, Oda 3, tr. 2)
Scara vesteşte urcuşul la Dumnezeu al autorului ei, numit în cultul bisericii, în acelaşi timp drept „raiul virtuţilor", „legiuitorul ascezei" şi „făptuitorul" prin excelenţă. Sfântul Ioan Scărarul reprezintă într-adevăr icoana înfrânării şi a ascezei, de aceea lauda sa e prilejul rememorării temeiurilor ascetice. Sfântul Ioan şi-a luat crucea sa pentru a urma Evangheliei în toată rigoarea, retrăgându-se din lume pentru a-şi stăpâni plăcerile trupului şi a zbura spre Dumnezeu prin rugăciune:
„Depărtatu-te-ai de desfătarea lumească, cuvioase, ca de ceva vătămător şi, veştejindu-ţi trupul cu mâncarea, ai înnoit tăria sufletească şi ai câştigat mărire cerească, vrednicule de laudă. Pentru aceasta nu înceta rugându-te pentru noi, Ioane"(Duminica a IV, Utrenia, Luminânda).
După cum se arată în cultul liturgic al Bisericii, luptând „după legile" ascezei, el şi-a mistuit plăcerile şi patimile dobândind curăţia şi odihna fără de sfârşit a nepătimirii. Prin puterea Duhului Sfânt s-a făcut stăpân peste trupul său şi a înecat pe demoni în lacrimile sale, ajungând pe aripile rugăciunii, până la lumina duhovnicească a contemplaţiei, ca apoi „să lumineze lumea" prin învăţătura sa şi să-şi „hrănească" ucenicii cu „roadele înfrânării". Experienţa sa duhovnicească 1-a făcut în stare nu numai să-i îndrume pe ceilalţi pe calea ascezei, dar şi să îndepărteze orice erezie cu „toiagul dogmelor". Reunind, aşadar, toate virtuţile în viaţa sa exemplară ce se poate deduce din lectura Scării sale, Sfântul Ioan Scărarul apare drept modelul monahului şi al ştiinţei duhovniceşti în care suntem iniţiaţi în timpul Postului Mare de cateheza imnologică, de regulile postului şi typikon-ul slujbelor. Cinstindu-l, contemplăm monahul desăvârşit, aşa cum ar trebui să devină fiecare, dacă ar realiza aşa cum se cuvine învăţămintele Triodului. Chiar şi numai evocarea virtuţilor sale e un prilej de prăznuire şi de bucurie pentru toţi credincioşii deveniţi monahi în timpul Postului Mare:
„Astăzi este zi de sărbătoare, care cheamă toate adunările isihaştilor la dănţuire duhovnicească, la masă şi mâncare de viaţă nestricăcioasă" (Duminica a IV-a, Slujba Utreniei, Oda 9, ca 2, tr 3)
În această perioadă a Postului Mare, cuvintele Sfântului Ioan Scărarul pot fi un îndreptar spiritual, pot aduce limpezimea minţii şi deşteptarea sufletului, iar îndemnul următor poate fi purtat în cuget pentru toată perioada postului pentru o bună raportare faţă de Mântuitorul Hristos: "Şezând la masa cu bucate, adu-ţi aminte de moarte şi de judecată. De abia aşa vei împiedeca puţin patima. Bând băutura nu înceta să-ţi aduci aminte de oţetul şi de fierea Stăpânului. Şi, negreşit, sau te vei înfrâna, sau, suspinând, îţi vei face cugetul mai smerit. Nu te amăgi: Nu te vei izbăvi de faraon şi nu vei vedea Paştile de sus, de nu vei mânca neîncetat ierburile amare şi azima, sila şi greaua pătimire a postului".
Sursa: volumul Triodul Explicat – Mistagogia Timpului Liturgic, semnat de ierom. Makarios Simonopetritul, trad. Ioan I. Ică jr şi Ziarul Lumina).
