Astăzi,12 ianuarie, zi în care Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Mucenițe Tatiana diaconița și a Sfintei Eutasia, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a fost prezent în mijlocul credincioșilor din protopopiatul Blaj.
Arhipăstorul nostru a oficiat astăzi, slujba punerii pietrei de temelie a noii bisericii din parohia Iclod, protopopiatul Blaj.
Deşi parohia este una mică, de aproximativ 200 de persoane, cu o populație îmbătrânită, acest fapt nu i-a împiedicat pe puţinii dreptcredincioşi să se mobilizeze în a-şi realiza dezideratul de a ridica o biserică. Mai multe detalii despre acest eveniment aflăm de la Părintele paroh, Călin Beudean:
,,Biserica Parohiei Iclod este construită între anii 1878-1880, în stil romanic cu un singur turn și fără boltă. În ultimii ani a suferit o alunecare de teren, în urma căreia fostul preot paroh alături de credincioși a luat măsuri de consolidare, dar în ciuda tuturor eforturilor care s-au depus, biserica prezintă riscul de a mai sluji în ea. Din această cauză, s-au început demersurile construirii unei noi biserici. Astfel, de la ora 11:00, invităm pe credincioșii care doresc să ia parte la slujba punerii pietrei de temelie a noi bisericii din parohia nostră.”