19 Aprilie 2014
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Sfânta şi Marea Sâmbătă - Legătura dintre Crucea şi Învierea Domnului - din lucrarea Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului, apărută la Editura Basilica, Bucureşti, 2010:
Sinaxarul din Sfânta şi Marea Sâmbătă arată că în această zi ”prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea la iad, prin care neamul nostru (omenesc) fiind chemat din slăbiciune a fost mutat la viaţa veşnică”( Sinaxar în Sfânta şi Marea Sâmbătă, Triod, ed. cit., p. 665).
Sfânta şi Marea Sâmbătă este ziua care leagă Sfânta şi Marea Vineri, Paşte al Crucii, de ziua Învierii sau Paştele Domnului. Sfânta şi Marea Sâmbătă transformă tristeţea în bucurie. Prăznuirea Sâmbetei celei Mari şi Sfinte începe cu Denia Prohodului Domnului de Vineri seara. Această slujbă este o capodoperă a imnografiei liturgice ortodoxe, care conţine o teologie adâncă exprimată într-o formă poetică. Cele trei stări ale Prohodului Domnului sunt cântate de către cler şi credincioşii din biserică în faţa Sfântului Epitaf care simbolizează pe Hristos-Domnul odihnindu-Se în mormânt. Prohodul Domnului nu este doar o slujbă funebră sau o tânguire de îngropare. Slujba Prohodului Domnului este o mărturisire a dumnezeirii lui Iisus Hristos, precum și o preamărire a iubirii Lui jertfelnice sau pătimitoare, pentru a mântui sau elibera pe om de păcatul neascultării de Dumnezeu şi a-l ridica din stricăciune sau coruptibilitate. În acelaşi timp, toate slujbele din Sfânta şi Marea Sâmbătă sunt o aşteptare, în stare de priveghere, a Învierii Domnului.
Toate aceste aspecte sunt teologic şi poetic exprimate atât în Denia Prohodului Domnului, în Vecernia din Sâmbăta Mare unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, cât şi în Canonul Sâmbetei Mari, care precede Slujba învierii Domnului.
În Denia Prohodului Domnului, fiecare cântare este precedată de un verset din Psalmul 118, pentru că în acest Psalm se arată dragostea celui credincios pentru Legea Domnului. Prin moartea Sa, Iisus Cel Răstignit Şi-a dovedit dragostea Sa faţă de Legea Domnului împlinind voia lui Dumnezeu-Tatăl, prin ascultare desăvârşită faţă de El şi prin înfrânare de la rău. Taina Crucii lui Hristos este taina vindecării omului de neascultarea şi neînfrânarea care l-au despărţit de Dumnezeu - Izvorul vieţii Veşnice:
„Coasta Ţi-au împuns, mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne; şi cu rana Ta din coastă ai vindecat neînfrânarea mâinilor strămoşilor” (Denia de Vineri seara, Prohodul Domnului, Starea a II-a Triod, ed. cit, p. 658).„De ai şi murit, dar ai dat vinul de mântuire, Viţă, care izvorăşte viaţa tuturor, patima şi crucea Ta Ţi le slăvesc”.„Ca un pelican, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte; şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit, răspândind asupra lor izvoare vii' (Denia de Vineri seara, Prohodul Domnului, Starea a II-a Triod, ed. cit, p. 657).
Prin moartea pe Cruce întru smerenie, Hristos-Domnul a biruit, de asemenea, mândria şi viclenia diavolului (cf. Coloseni 2,15): „Cuvine-se, dar, să cădem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mânile Ţi-ai întins, şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău” (Prohodul Domnului, Starea a II-a, Triod, ed. cit., p. 654).
Taina odihnei Domnului în mormânt este taina biruinţei lui Hristos asupra morţii şi asupra iadului: „Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii; şi când ai înviat pe cei morţi din cele de desubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie” (Denia de Vineri seara, Utrenia, la Dumnezeu este Domnul, troparul de la Slavă, Triod, ed. cit., p. 654; acest tropar se cântă şi la sfârşitul Canonului Sâmbetei Mari).
„În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi cu moartea Ta pe moarte ai pierdut şi viaţă lumii ai izvorât” (Prohodul Domnului, Starea I, Triod, ed. cit., p. 649).
Mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos este în acelaşi timp cheia înţelesului mântuitor al morţii Domnului, care este despărţire a sufletului Său omenesc de trupul Său omenesc, dar nu despărţire a Dumnezeirii de sufletul şi trupul Său. Deci, trupul îndumnezeit al Domnului Hristos, prin înviere, transformă obişnuita stricăciune a trupului omenesc în nestricăciune, iar sufletul îndumnezeit ăl lui Hristos este purtător de lumină şi viaţă pentru sufletele celor din iad: „Prin moarte ai prefăcut omorârea, prin îngropare, stricăciunea; că nestricăcios ai făcut trupul pe care l-ai luat, cu dumnezeiască cuviinţă făcându-l nemuritor; că trupul Tău, Stăpâne, n-a văzut stricăciune; nici sufletul Tău n-a rămas în iad, care este lucru necuvenit” (Denia de Vineri seara, Canonul după Prohodul Domnului, cântarea a 5-a, Triod, ed. cit., p. 664).
„Omorât ai fost, dar nu Te-ai despărţit, Cuvinte, de trupul pe care l-ai luat; că de s-a stricat Templul Tău în vremea patimii, întrucât unul era ipostasul Dumnezeirii şi al trupului Tău; că în amândouă unul eşti, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu şi om”.
„Greşeala lui Adam a fost ucigătoare de om, iar nu ucigătoare de Dumnezeu. Că deşi a pătimit firea trupului Său celui de ţărână, Dumnezeirea a rămas fără patimă; că stricăciunea cea din Tine ai prefăcut în nestricăciune, şi din (prin) Înviere ai arătat izvorul vieţii cele nestricăcioase” (Denia de Vineri seara, Canonul după Prohodul Domnului, cântarea a 6-a, Triod, ed. cit., p. 664).
Slujba Vecerniei din Sfânta şi Marea Sâmbătă ne arată, de asemenea, înţelesul mântuitor al Patimilor şi Morţii Domnului nostru Iisus Hristos: „Cu patima Ta, Hristoase, din patimi ne-am liberat, şi cu Învierea Ta din stricăciune ne-am izbăvit; Doamne, slavă Ţie” (În Sfânta şi Marea Sâmbătă, Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Stihiră Stihoavnei, Triod, ed. cit., p. 670).
Cele 15 Paremii care se citesc în timpul Vecerniei din Sfânta şi Marea Sâmbătă se referă direct sau simbolic la taina Paştelui (3,5,6 şi 10), la taina Învierii (4,7,8,12 şi 15), precum şi la taina Botezului (4,6,14 şi 15). Referinţele la taina Botezului sunt expresia faptului că, odinioară, în noaptea de Sâmbăta Mare spre Duminica Învierii se botezau adulţii. De aceea, înainte de citirea Apostolului de la Liturghie, se cântă în loc de „Sfinte Dumnezeule...”;, „Câţi în Hristos v-aţi botezat...”, iar conţinutul citirii Apostolului se referă la taina Botezului ca participare la taina Morţii şi Învierii lui Hristos (cf. Romani 6, 3-11) (Cf. Kallistos Ware, The Lenten Triodion, ed. cit., pp. 63-64).
Îndată după citirea Apostolului se cântă, după fiecare verset din Psalmul 81, stihul: „Scoală-Te, Doamne, judecă pământul, că toate neamurile sunt ale Tale” (Ps. 81, 8). în locul Cântării Heruvimilor, se cântă troparul „Să tacă tot trupul omenesc...”, iar Chinonicul din Sfânta şi Marea Sâmbătă ne introduce deja în taina învierii Domnului: „Sculatu-S-a ca din somn Domnul, şi a înviat ca să ne mântuiască pe noi” (în Sfânta şi Marea Sâmbătă, Chinonicul de la Liturghie, Triod, ed. cit., p. 689).
Canonul Sâmbetei Mari ne aduce şi mai aproape de taina învierii lui Hristos: „După obiceiul pentru cei morţi, a primit punerea în mormânt Viaţa tuturor, şi a arătat mormântul izvor al învierii, spre mântuirea noastră a celor ce cântăm: Izbăvitorule Dumnezeule, bine eşti cuvântat”.
„Una era Dumnezeirea lui Hristos în iad şi în mormânt şi în Eden nedespărţită, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, spre mântuirea noastră a celor ce cântăm: Izbăvitorule Dumnezeule, bine eşti cuvântat” (Canonul Sâmbetei Mari, Cântarea a 7-a, Penticostar, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1988, p. 13).
Legătura dintre Crucea, Mormântul şi Învierea lui Hristos, pe care ne-o arată Sfânta şi Marea Sâmbătă în cântările sale, se vede şi în icoana Coborârii la Iad a Mântuitorului, care, în Ortodoxie, este şi icoana Învierii Domnului, pentru că Învierea din mormânt a lui Hristos Cel Răstignit începe cu biruinţa Lui asupra iadului, „cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-Le”, cum se spune în Troparul Sfintelor Paşti.
Sursa: basilica.ro [http://basilica.ro/stiri/ilegatura-dintre-crucea-si-nvierea-domnuluii-_6533.html]
Sinaxarul din Sfânta şi Marea Sâmbătă arată că în această zi ”prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea la iad, prin care neamul nostru (omenesc) fiind chemat din slăbiciune a fost mutat la viaţa veşnică”( Sinaxar în Sfânta şi Marea Sâmbătă, Triod, ed. cit., p. 665).
Sfânta şi Marea Sâmbătă este ziua care leagă Sfânta şi Marea Vineri, Paşte al Crucii, de ziua Învierii sau Paştele Domnului. Sfânta şi Marea Sâmbătă transformă tristeţea în bucurie. Prăznuirea Sâmbetei celei Mari şi Sfinte începe cu Denia Prohodului Domnului de Vineri seara. Această slujbă este o capodoperă a imnografiei liturgice ortodoxe, care conţine o teologie adâncă exprimată într-o formă poetică. Cele trei stări ale Prohodului Domnului sunt cântate de către cler şi credincioşii din biserică în faţa Sfântului Epitaf care simbolizează pe Hristos-Domnul odihnindu-Se în mormânt. Prohodul Domnului nu este doar o slujbă funebră sau o tânguire de îngropare. Slujba Prohodului Domnului este o mărturisire a dumnezeirii lui Iisus Hristos, precum și o preamărire a iubirii Lui jertfelnice sau pătimitoare, pentru a mântui sau elibera pe om de păcatul neascultării de Dumnezeu şi a-l ridica din stricăciune sau coruptibilitate. În acelaşi timp, toate slujbele din Sfânta şi Marea Sâmbătă sunt o aşteptare, în stare de priveghere, a Învierii Domnului.
Toate aceste aspecte sunt teologic şi poetic exprimate atât în Denia Prohodului Domnului, în Vecernia din Sâmbăta Mare unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, cât şi în Canonul Sâmbetei Mari, care precede Slujba învierii Domnului.
În Denia Prohodului Domnului, fiecare cântare este precedată de un verset din Psalmul 118, pentru că în acest Psalm se arată dragostea celui credincios pentru Legea Domnului. Prin moartea Sa, Iisus Cel Răstignit Şi-a dovedit dragostea Sa faţă de Legea Domnului împlinind voia lui Dumnezeu-Tatăl, prin ascultare desăvârşită faţă de El şi prin înfrânare de la rău. Taina Crucii lui Hristos este taina vindecării omului de neascultarea şi neînfrânarea care l-au despărţit de Dumnezeu - Izvorul vieţii Veşnice:
„Coasta Ţi-au împuns, mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne; şi cu rana Ta din coastă ai vindecat neînfrânarea mâinilor strămoşilor” (Denia de Vineri seara, Prohodul Domnului, Starea a II-a Triod, ed. cit, p. 658).„De ai şi murit, dar ai dat vinul de mântuire, Viţă, care izvorăşte viaţa tuturor, patima şi crucea Ta Ţi le slăvesc”.„Ca un pelican, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte; şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit, răspândind asupra lor izvoare vii' (Denia de Vineri seara, Prohodul Domnului, Starea a II-a Triod, ed. cit, p. 657).
Prin moartea pe Cruce întru smerenie, Hristos-Domnul a biruit, de asemenea, mândria şi viclenia diavolului (cf. Coloseni 2,15): „Cuvine-se, dar, să cădem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe cruce mânile Ţi-ai întins, şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău” (Prohodul Domnului, Starea a II-a, Triod, ed. cit., p. 654).
Taina odihnei Domnului în mormânt este taina biruinţei lui Hristos asupra morţii şi asupra iadului: „Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce eşti viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii; şi când ai înviat pe cei morţi din cele de desubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie” (Denia de Vineri seara, Utrenia, la Dumnezeu este Domnul, troparul de la Slavă, Triod, ed. cit., p. 654; acest tropar se cântă şi la sfârşitul Canonului Sâmbetei Mari).
„În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi cu moartea Ta pe moarte ai pierdut şi viaţă lumii ai izvorât” (Prohodul Domnului, Starea I, Triod, ed. cit., p. 649).
Mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos este în acelaşi timp cheia înţelesului mântuitor al morţii Domnului, care este despărţire a sufletului Său omenesc de trupul Său omenesc, dar nu despărţire a Dumnezeirii de sufletul şi trupul Său. Deci, trupul îndumnezeit al Domnului Hristos, prin înviere, transformă obişnuita stricăciune a trupului omenesc în nestricăciune, iar sufletul îndumnezeit ăl lui Hristos este purtător de lumină şi viaţă pentru sufletele celor din iad: „Prin moarte ai prefăcut omorârea, prin îngropare, stricăciunea; că nestricăcios ai făcut trupul pe care l-ai luat, cu dumnezeiască cuviinţă făcându-l nemuritor; că trupul Tău, Stăpâne, n-a văzut stricăciune; nici sufletul Tău n-a rămas în iad, care este lucru necuvenit” (Denia de Vineri seara, Canonul după Prohodul Domnului, cântarea a 5-a, Triod, ed. cit., p. 664).
„Omorât ai fost, dar nu Te-ai despărţit, Cuvinte, de trupul pe care l-ai luat; că de s-a stricat Templul Tău în vremea patimii, întrucât unul era ipostasul Dumnezeirii şi al trupului Tău; că în amândouă unul eşti, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu şi om”.
„Greşeala lui Adam a fost ucigătoare de om, iar nu ucigătoare de Dumnezeu. Că deşi a pătimit firea trupului Său celui de ţărână, Dumnezeirea a rămas fără patimă; că stricăciunea cea din Tine ai prefăcut în nestricăciune, şi din (prin) Înviere ai arătat izvorul vieţii cele nestricăcioase” (Denia de Vineri seara, Canonul după Prohodul Domnului, cântarea a 6-a, Triod, ed. cit., p. 664).
Slujba Vecerniei din Sfânta şi Marea Sâmbătă ne arată, de asemenea, înţelesul mântuitor al Patimilor şi Morţii Domnului nostru Iisus Hristos: „Cu patima Ta, Hristoase, din patimi ne-am liberat, şi cu Învierea Ta din stricăciune ne-am izbăvit; Doamne, slavă Ţie” (În Sfânta şi Marea Sâmbătă, Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Stihiră Stihoavnei, Triod, ed. cit., p. 670).
Cele 15 Paremii care se citesc în timpul Vecerniei din Sfânta şi Marea Sâmbătă se referă direct sau simbolic la taina Paştelui (3,5,6 şi 10), la taina Învierii (4,7,8,12 şi 15), precum şi la taina Botezului (4,6,14 şi 15). Referinţele la taina Botezului sunt expresia faptului că, odinioară, în noaptea de Sâmbăta Mare spre Duminica Învierii se botezau adulţii. De aceea, înainte de citirea Apostolului de la Liturghie, se cântă în loc de „Sfinte Dumnezeule...”;, „Câţi în Hristos v-aţi botezat...”, iar conţinutul citirii Apostolului se referă la taina Botezului ca participare la taina Morţii şi Învierii lui Hristos (cf. Romani 6, 3-11) (Cf. Kallistos Ware, The Lenten Triodion, ed. cit., pp. 63-64).
Îndată după citirea Apostolului se cântă, după fiecare verset din Psalmul 81, stihul: „Scoală-Te, Doamne, judecă pământul, că toate neamurile sunt ale Tale” (Ps. 81, 8). în locul Cântării Heruvimilor, se cântă troparul „Să tacă tot trupul omenesc...”, iar Chinonicul din Sfânta şi Marea Sâmbătă ne introduce deja în taina învierii Domnului: „Sculatu-S-a ca din somn Domnul, şi a înviat ca să ne mântuiască pe noi” (în Sfânta şi Marea Sâmbătă, Chinonicul de la Liturghie, Triod, ed. cit., p. 689).
Canonul Sâmbetei Mari ne aduce şi mai aproape de taina învierii lui Hristos: „După obiceiul pentru cei morţi, a primit punerea în mormânt Viaţa tuturor, şi a arătat mormântul izvor al învierii, spre mântuirea noastră a celor ce cântăm: Izbăvitorule Dumnezeule, bine eşti cuvântat”.
„Una era Dumnezeirea lui Hristos în iad şi în mormânt şi în Eden nedespărţită, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, spre mântuirea noastră a celor ce cântăm: Izbăvitorule Dumnezeule, bine eşti cuvântat” (Canonul Sâmbetei Mari, Cântarea a 7-a, Penticostar, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1988, p. 13).
Legătura dintre Crucea, Mormântul şi Învierea lui Hristos, pe care ne-o arată Sfânta şi Marea Sâmbătă în cântările sale, se vede şi în icoana Coborârii la Iad a Mântuitorului, care, în Ortodoxie, este şi icoana Învierii Domnului, pentru că Învierea din mormânt a lui Hristos Cel Răstignit începe cu biruinţa Lui asupra iadului, „cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-Le”, cum se spune în Troparul Sfintelor Paşti.
Sursa: basilica.ro [http://basilica.ro/stiri/ilegatura-dintre-crucea-si-nvierea-domnuluii-_6533.html]
