Luni, 12 octombrie 2020, începând cu ora 9.00, a avut loc cea de-a XIX-a ediție a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA). Evenimentul, desfășurat sub genericul „Educația creștină într-o cultură pluralistă. Cum creștem copiii în lumea de azi”, se înscrie în tematica anului 2020, declarat de Patriarhia Română ca An omagial al pastorației părinților și copiilor.
Luni, 12 octombrie 2020, începând cu ora 9.00, a avut loc cea de-a XIX-a ediție a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA). Evenimentul, desfășurat sub genericul „Educația creștină într-o cultură pluralistă. Cum creștem copiii în lumea de azi”, se înscrie în tematica anului 2020, declarat de Patriarhia Română ca An omagial al pastorației părinților și copiilor. Având în vedere condițiile speciale actuale privind organizarea evenimentelor care reunesc un număr ridicat de persoane, simpozionul s-a desfășurat în mediul online, pe platforma „Zoom”. Lucrările au fost prezentate în cadrul celor patru paneluri tematice: 1. Ecclesia – Mater et Magistra; 2. Moștenirea credinței în familia creștină; 3. Educația teologică și religioasă; 4. Ars Christiana Didactica Vitae. Directorul acestei ediții a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă a fost părintele Lucian Colda, titularul catedrei de Patrologie din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
La fel ca și în edițiile precedente, Simpozionul organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a reunit nume importante din țară și din străinătate, atât din cadrul cercetării teologice, cât și din domeniul altor discipline socio-umane. Printre acestea se află Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, părintele prof. univ. dr. Mihai Himcinschi, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, prof. univ. dr. Porzia Quagliarella (Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Bari, Italia), prof. univ. dr. Andrian Aleksandrov (Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sofia, Bulgaria), Mihail Mitrea (Institutul de studii sud-est europene al Academiei Române), prof. univ. dr. Daniel Munteanu (Univessitatea „Otto–Friedrich” din Bamberg, Germania), Ana Iltis (Universitatea „Wake Forest” din Winston–Salem, SUA) și Mark J. Cherry (Universitatea „Sfântul Edward” din Austin-Texas, SUA).