Vineri, 31 martie a.c., părintele prof. univ. dr. Stelian Tofană a fost prezent în parohia Sâncel, protopopiatul Blaj, ocazie cu care a susținut conferința duhovnicească intitulată „Familiile tinere și viața în Hristos, în epoca rețelelor sociale”. Evenimentul a reunit numeroși clerici și credincioși de pe raza protopopiatului Blaj.
În seara zilei de vineri, 31 martie 2023, biserica „Sfânta Treime” din parohia Sâncel, protopopiatul Blaj, a fost gazda unui eveniment duhovnicesc deosebit. De la ora 18.00, părintele prof. univ. dr. Stelian Tofană, cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a susținut conferința intitulată „Familiile tinere și viața în Hristos, în epoca rețelelor sociale”. Întâlnirea de suflet, organizată la inițiativa părintelui paroh Claudiu Moldovan, a reunit peste 150 de credincioși din localitate și împrejurimi, alături de care s-au aflat numeroși clerici de pe raza protopopiatului Blaj.
În prelegerea rostită cu acest prilej, părintele profesor Stelian Tofană a vorbit despre respingerea surogatelor familiei, despre valorile fundamentale ale familiei în lumina Noului Testament, precum și despre educația copiilor în societatea actuală. Partea a doua a evenimentului a fost rezervată unei sesiuni de întrebări, moderată de părintele paroh. Pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană a oferit celor prezenți răspunsuri adecvate și îndemnuri duhovnicești, subliniind importanța promovării valorilor morale autentice. La final, tânăra Daria Costea a interpretat un buchet de pricesne și cântece religioase specifice perioadei Postului Mare.