Corala „Armonia” din Constanța a susținut un concert de colinde la Sighișoara

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, duminică, 7 decembrie 2025, Corala „Armonia” din Constanța a susținut un concert de colinde la Sighișoara. Evenimentul a avut loc începând cu ora 18.00, la biserica „Sfânta Treime”, reprezentând un dar de mare preț oferit comunității ortodoxe din municipiu.

Concertul de colinde s-a dovedit a fi un regal prin excelență, la care au luat parte numeroși credincioși dornici să primească în sufletele lor emoția sfântă generată de slăvitul Praznic al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Adresăm cuvenitele mulțumiri membrilor Coralei „Armonia” pentru minunatul buchet de colinde oferit comunității sighișorene.

Pr. protopop Ovidiu Dan

Share