Credincioșii parohiei Biia, protopopiatul Blaj, s-au reunit în rugăciune pe „Dealul Crucii” din localitate

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în după-amiaza zilei de 14 septembrie, de la ora 18.00, s-a desfăşurat în parohia Biia, protopopiatul Blaj, întâlnirea în rugăciune sub genericul „La umbra Crucii de pe Dealul Bisericii”. Evenimentul a fost organizat în contextul proclamării anului 2022 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”.

Devenită deja o tradiție, întâlnirea de pe „Dealul Crucii” amintește credincioșilor dreptslăvitori despre locul fostei biserici a satului, acest spațiu rămânând în conștiința locuitorilor drept unul sacru. Din această cauză, „Asociaţia Fiilor satului Biia” a ridicat un monument în formă de cruce aici, înalt de 15 metri, iluminat, care străjuieşte întreaga vale a Târnavei Mici.

Evenimentul din ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci a debutat cu oficierea slujbei Acatistului Sfintei Cruci, în sobor de preoţi, după care părintele Claudiu Moldovan, preot al parohiei Sâncel, le-a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură, subliniind dimensiunea spirituală şi de jertfă a Sfintei Cruci, ca dovadă a supremei iubiri a Domnului Hristos pentru noi.

În continuare, din partea „Asociaţiei Fiilor satului Biia”, domnul Florin Mărginean, primarul comunei Şona și fiu al satului Biia, a prezentat un scurt istoric al Monumentului Fiilor Satului, edificat la data de 1 septembrie 2007, amintind și despre importanţa întâlnirii în rugăciune în acest loc important şi special pentru biieni.

Dăm slavă şi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru continuarea acestei tradiții, care anul acesta a ajuns la a opta ediţie. Bucură-te, Sfântă Cruce, păzitoare a creştinilor!

Preot paroh,
Lucian Feşteu

Share