Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în zilele de 13-15 august, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Țigmandru, protopopiatul Sighișoara, s-a desfășurat evenimentul cultural-artistic și liturgic intitulat „Am venit, Măicuță”, ediția a II-a, cu prilejul hramului lăcașului de cult.
Duminică, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, a avut loc în biserică un concert de cântece religioase specifice Postului Adormirii Maicii Domnului, dar şi patriotice, interpret principal fiind părintele Doru Gheaja din Alba Iulia, care i-a impresionat pe cei prezenţi, dar și Cenaclul „Lumină Lină” care este condus cu atâta dăruire de către părintele Cătălin Dumitrean. Totodată, a fost adusă spre închinare icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Iviron din Muntele Athos, care din anul 2018 se află în biserica Dealului din Sibiu.
Luni seara, la slujba Prohodului Maicii Domnului, marți dimineața la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, dar și la Taina Sfântului Maslu, răspunsurile au fost date de către grupul „Sfinții Năsăudeni”. Evenimentele dedicate hramului s-au încheiat la ceas de seară în același duh de rugăciune în cadrul Tainei Sfântului Maslu de obște, oficiat de către preoți din cuprinsul protopopiatului Sighișoara.
Pr. Gheorghe Mihăilă