Duminică, 16 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la biserica „Sfânta Treime” din orașul Teiuș. Ierarhul nostru a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
În Duminica a XXIX-a după Pogorârea Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la biserica „Sfânta Treime” din Teiuș, protopopiatul Blaj. Începând cu ora 10.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși dreptslăvitori. La Altarul bisericii de aici slujește părintele Ștefan Bretoiu, preot al parohiei Teiuș I, și părintele Florian Borza, păstor al parohiei Teiuș III.
Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Noi trebuie să trăim în stare de recunoștință față de Dumnezeu, Care ne-a dat viața, minunățiile naturii și, îndeosebi, darul mântuirii, învăluindu-ne în mantia ocrotirii Sale milostive. Este bine să exclamăm mereu cu Psalmistul David: «Te voi lăuda, că sunt o făptură atât de minunată»; «Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut». Creștinul care s-a deprins să exprime mulțumirea și recunoștința față de Dumnezeu dovedește că are o inimă deschisă și, tocmai de aceea, se revarsă în ea alte și alte daruri. În această privință, Sfântul Isaac Sirul zice: «Gura care mulțumește pururea primește binecuvântare de la Dumnezeu, iar în inima în care stăruie mulțumirea se revarsă harul»”.
Biserica „Sfânta Treime” din orașul Teiuș a fost ridicată între anii 1926-1945, din contribuţiile credincioşilor, lucrările de edificare fiind realizate sub coordonarea arhitectului Gavrilescu Traian și a antreprenorului Ioan Marinescu (ambii din Bucureşti). Locașul este zidit în stil neobizantin, pe cele patru colțuri ale navei fiind înălțate patru turle octogonale. Deasupra naosului se află turla principală, la intrare fiind edificate alte două turle paralele, având menirea de clopotnițe. Toate şapte turlele sunt străjuite de câte o cruce executată din fier forjat.
Altarul bisericii a fost construit în formă ovală, fiind despărțit de pronaos printr-o catapeteasmă realizată din lemn de stejar. Între anii 2001-2010, prin strădania preoților parohi și a bunilor credincioși, biserica „Sfânta Treime” a fost împodobită cu haina picturii, lucrarea fiind executată în tehnica fresco de către pictorul Cristian Corneanu din Târgu-Mureş. De asemenea, în ultimele două decenii, au fost realizate numeroase lucrări de renovare și înfrumusețare a locașului de cult. Toate acestea au culminat cu slujba de târnosire a bisericii, oficiată la data de 4 septembrie 2016 de către Părintele Arhiepiscop Irineu.