Pe data de 31 martie a.c., Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri și a rostit cuvântul de învățătură la Catedrala Reîntregirii, în prezența a numeroși elevi seminariști, studenți teologi și credincioși dreptslăvitori.
Vineri, 31 martie, în cea de-a cincea săptămână din Postul Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la Catedrala Reîntregirii din orașul Marii Uniri. Începând cu ora 16:00, Chiriarhul Alba Iuliei, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri, în prezența unui număr mare de credincioși dreptslăvitori. Apoi, Întâistătătorul Eparhiei noastre a adresat o meditație duhovnicească elevilor seminariști și studenților teologi, cu prilejul Săptămânii duhovnicești.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Ierarhul nostru i-a îndemnat pe cei prezenți să imite dragostea extraordinară pe care Fecioara Maria a avut-o față de Dumnezeul Treimic. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa, amintind că, după moartea trupească, Maica Domnului a fost înălțată în proximitatea Tronului Preasfintei Treimi, a subliniat cu însuflețire faptul că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost împodobită în timpul vieții pământești cu toate darurile cele cerești. În finalul cuvântului, Arhipăstorul nostru a spus: „Convinși că Dumnezeu ne-a dat-o pe Preacurata Fecioară Maria nouă spre a fi mijlocitoare spre mântuire, să nu încetăm a alerga mereu spre ea și a-i striga cu îngerul Gavriil: «Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine»”.
Acatistul (de la gr. „Akathistos”) este un imn de laudă alcătuit din 13 condace şi 12 icoase, care descriu şi omagiază episoade din viaţa şi minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului sau ale unor sfinţi. În sens propriu, cuvântul „akathistos” înseamnă „a sta în picioare”, ceea ce indică faptul că cei ce ascultau acest imn nu stăteau în genunchi (care este un alt fel de şedere), ci drepţi, în picioare. Reprezentantul prin excelenţă al acestui gen imnografic foarte cultivat în literatura bizantină este Sfântul Roman Melodul, în cântările căruia condacul bizantin atinge dezvoltarea maximă şi perfecţiunea.
