Întâistătătorul Eparhiei noastre a săvârșit Taina Sfântului Botez în parohia Gârde, protopopiatul Câmpeni

Pe data de 16 mai a.c., Părintele Arhiepiscop Irineu a poposit în parohia Gârde, protopopiatul Câmpeni, prilej cu care a oficiat Taina Sfântului Botez pentru pruncii Rafael și Emanuel, fiii gemeni ai părintelui paroh Raul Goia.

Joi, 16 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din parohia Gârde, protopopiatul Câmpeni. Începând cu ora 13.00, Arhipăstorul Alba Iuliei a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru pruncii Rafael și Emanuel, fiii gemeni ai părintelui paroh Raul Goia. La final, Ierarhul nostru a rostit un cuvânt duhovnicesc, după care le-a oferit pruncilor nou-botezați câte o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Prin Botez, ne îmbrăcăm în Hristos și devenim fii adoptivi ai Tatălui ceresc. De acum, facem parte din familia lui Dumnezeu, încât ne putem adresa Lui familiar, numindu-L «Tatăl nostru». Prin Botez, ne încadrăm în corpul eclezial și devenim mădulare ale Bisericii. Cu adevărat, de acum suntem extensiuni ale lui Hristos pe pământ, având datoria să-L reflectăm printr-o conduită morală ireproșabilă”.

Share