Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, marți, 25 martie 2025, Protopopiatul Ortodox Sighișoara a organizat Marșul pentru Viață, cea mai importantă manifestare pro-viață organizată în România, devenită deja o tradiție în Eparhia Alba Iuliei și în municipiul Sighișoara. La acest eveniment cu o importanță covârșitoare au participat toți reprezentanții bisericilor istorice din Sighișoara, numeroși credincioși și peste 300 de elevi ai liceelor sighișorene.
În ultima parte a manifestării, pe esplanada bisericii „Sfânta Treime” din Sighișoara, părintele protopop Ovidiu Dan a dat citire mesajului Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu, care a fost transmis cu ocazia ediției din acest an a Marșului pentru Viață, eveniment derulat sub genericul „Fiecare OM contează”. La final, părintele protoiereu a mulțumit tuturor participanților la marș, subliniind importanța prețuirii darului vieții primit de la Dumnezeu, precum și rolul familiei creștine.
Prof. Alina Bucur