Duminică, 12 februarie 2023, Părintele Arhiepiscop Irineu a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Blaj Sfânta-Maria, în prezența a numeroși credincioși.
În Duminica a XXXIV-a după Pogorârea Sfântului Duh, a doua din perioada liturgică a Triodului, numită și „a Întoarcerii Fiului risipitor”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit în mijlocul credincioșilor dreptslăvitori din municipiul Blaj. Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Blaj Sfânta-Maria.
Adresându-se celor prezenți, Arhipăstorul nostru a spus: „Civilizația în care trăim este o cultură a căderii. Mulți oameni trăiesc dezordonat, ca și cum Dumnezeu n-ar exista. Mulți creștini slujesc astăzi la doi domni, rușinându-se a-și mărturisi credința, și ne mai mirăm că lumea contemporană este flagelată îngrozitor de violențe și războaie, de epidemii și catastrofe naturale. Afectați de atâtea încercări și necazuri, noi realizăm cât de necesară este pocăința, prin care se restaurează sufletele creștinilor și însăși viața omenirii desfigurate de păcat. Revenindu-ne în fire ca fiul risipitor, primim sărutul iertării divine. Totodată, noi putem contribui la însănătoșirea omenirii stigmatizate de multe patimi și dureri”.
La finalul slujbei, în semn de aleasă prețuire și considerație pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească depusă în ogorul Bisericii lui Hristos pe parcursul anilor de slujire, părintele Ioan Rusan, preot al parohiei Blaj Sfânta-Maria, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, iar părintele Ioan Nicoară, preot al parohiei Blaj Sfânta-Maria, sector 2, a fost hirotesit întru iconom.
În continuare, după Dumnezeiasca Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei noastre a săvârșit slujba de binecuvântare a Centrului cultural-catehetic „Preot Vasile Benchea”, amenajat la subsolul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. Centrul a fost înființat în anul 2021, la inițiativa preotului Vasile Benchea, urmând ca din anul 2022 să poarte numele celui care a păstorit această comunitate timp de 31 de ani.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Blaj a fost construită în urmă cu trei decenii, planul de edificare fiind proiectat de către arhitectul Grigore Filimon din Alba Iulia. Piatra de temelie pentru noul locaș a fost așezată la data de 16 iunie 1991, în prezența a mii de credincioși dreptslăvitori. Lucrările de construcție și înfrumusețare au fost executate în timpul slujirii vrednicului de pomenire părinte Vasile Benchea, păstor al acestei comunități în perioada 1990-2021. Slujba de sfințire a noului locaș de închinare a fost oficiată la data de 5 septembrie 2010 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un numeros sobor de arhierei, preoți și diaconi.