De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Mina, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a poposit la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia. Cu prilejul hramului noii biserici, Ierarhul nostru a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
Miercuri, 11 noiembrie a.c., în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Mina, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din vechiul Bălgrad. Începând cu ora 9.00, Arhipăstorul nostru a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar la final a rostit cuvântul de învățătură, cu prilejul hramului noii biserici a acestui așezământ călugăresc. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, tânărul Cristian Anca a fost hirotonit diacon.
Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Sfântul Mare Mucenic Mina și alți martiri ai creștinătății L-au reflectat pe Hristos în viețile lor. Mulți dintre contemporanii acestora, privindu-i, s-au convertit și au primit Botezul. Ca să-L oglindim pe Domnul în lumea actuală, nu ni se cere neapărat jertfă sângeroasă, dar, de multe ori, se cere o mucenicie a evlaviei, care poate fi amară și dureroasă. Prigoanele declanșate din porunca împăraților romani și cele, de mai târziu, pornite din porunca stăpânirii otomane și, apoi, a regimurilor comuniste au încetat de mult. Totuși, este și în vremea de acum și va fi până la sfârșitul lumii o pătimire pentru trăirea autentică a credinței creștine. De aceea, Fericitul Augustin spunea: «Întreaga viață a unui creștin, când este trăită după Evanghelie, este o mucenicie și o cruce»”.
La finalul slujbei, părintele ieromonah Ioan Raita, duhovnicul Mănăstirii „Hristos Pantocrator”, a fost hirotesit întru protosinghel, în semn de apreciere pentru activitatea pastorală depusă în ogorul Bisericii strămoșești. De asemenea, pentru râvna și osteneala de care a dat dovadă în împlinirea a tot ceea ce este bineplăcut lui Dumnezeu, Chiriarhul nostru i-a oferit maicii starețe Iuliana Rusu rangul de stavroforă. Obștea Mănăstirii „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia este format din șapte monahii.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din incinta Mănăstirii Hristos Pantocrator a fost ridicată în perioada anilor 2015-2021, ctitor fiind Mihai Oancea. Construită în stilul arhitectural al bisericilor românești, cu accente de inspirație brâncovenească și neo-românească, noul locaș de închinare domină, prin așezarea sa centrală, întregul ansamblu monahal. Împodobită cu haina picturii, realizată în frescă de către pictorii Alexandru Crișan și Eduard Kara, biserica a fost înzestrată ulterior cu toate cele necesare cultului divin.
În acest locaș de rugăciune se află spre închinare icoana Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, adusă de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, racla cu un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Vasile cel Mare și racla cu părticele din moaștele celor doisprezece Sfinți Apostoli. Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost târnosită pe data de 18 iulie 2021. Slujba a fost oficiată de un numeros sobor de arhierei, preoți și diaconi, în prezența unui număr mare de clerici și credincioși proveniți din toată Eparhia.
Text: Claudiu-Daniel Popa / Radio Reîntregirea
Foto: Diac. Ștefan Bretoiu / Radio Reîntregirea
