În data de 19 noiembrie 2023, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara, după care a săvârșit slujba parastasului la împlinirea a trei ani de la trecerea la cele veșnice a arhimandritului Ghelasie Țepeș, stareț al acestei vetre monahale în perioada 1998-2020.
În Duminica a XXVI-a după Rusalii, când este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara. Cu acest prilej, Arhipăstorul nostru a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rosti cuvântul de învățătură în biserica Mănăstirii.
Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Timpul acesta pe care îl parcurgem este marcat de indiferentism religios. Din nou, nu Dumnezeu, ci omul a devenit măsura tuturor lucrurilor. Din nou, nu credinţa, ci ideologia şi utopia au ajuns să definească starea spirituală a lumii. De aceea, omenirea se îndreaptă rapid spre nebunie, dispreţuind numele lui Dumnezeu şi respingând Legea dumnezeiască. Salvarea ne vine de la Hristos, Suveranul lumii mântuite, singurul Care poate da orientare bună vieţilor noastre şi rezolvare tuturor problemelor noastre. Însă, trebuie să urmăm îndemnul biblic: «Acum este ceasul să vă treziţi din somn» (Rom. 13, 11). Fără o astfel de redeşteptare morală, trăim ca bogatul cel nebun şi murim tot ca el”.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, diaconul Dan Căciulă a fost hirotonit preot pe seama parohiei Dileu Vechi, protopopiatul Luduș, iar tânărul Ferdican Simon a fost hirotonit diacon. După Sfânta Liturghie, Chiriarhul Alba Iuliei a oficiat slujba parastasului la împlinirea a trei ani de la trecerea în veșnicie a arhimandritului Ghelasie Țepeș, stareț al acestui așezământ monahal în perioada 1998-2020.
Istoricul așezământului monahal
Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara a fost înființată în anul 1997, ca urmare a dorinței credincioșilor dreptslăvitori de aici și a protopopului Ioan Boian. În anul 1998, părintele Ghelasie Țepeș, dimpreună cu alți patru viețuitori ai Mănăstirii Lupșa, au sosit la nou-înființatul așezământ monahal din vecinătatea vechii Cetăți medievale a Sighișoarei. Frumoasa comunitate călugărească a Mănăstirii s-a format în duhul blând și luminos al vrednicului de pomenire arhimandritul Ghelasie (trecut la cele veșnice pe 15 noiembrie 2020), care a reușit să întipărească principiile vieții monahale în trăirea fiecărui monah din obște.
Între anii 1999-2000, au fost ridicate paraclisul cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, trapeza, corpul de chilii și stăreția, urmând ca din vara anului 2001 să fie așezată piatra de temelie a noii biserici, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Noul locaș de închinare a fost sfințit la data de 6 mai 2005 – în ziua Praznicului Izvorul Tămăduirii –, în prezența a numeroși clerici și credincioși din municipiul Sighișoara și împrejurimi. De asemenea, pe data de 3 mai 2019, Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de binecuvântare a noii clădiri din vecinătatea locașului de închinare, în care se află biblioteca, eclesiarhia și pangarul așezământului monahal. Începând cu data de 5 decembrie 2020, obștea viețuitorilor Mănăstirii se află sub oblăduirea părintelui protosinghel Emanuel Pleș.