Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, vineri, 15 aprilie a.c., la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din parohia Sighișoara VII, a avut loc o seară de suflet care i-a adus în atenție pe elevii Școlii Gimnaziale „Zaharia Boiu” din municipiu. Evenimentul a coincis cu ultima parte a proiectului catehetic intitulat „Copilărie rugătoare”.
În prima parte a manifestării cultural-religioase, elevii claselor II-V, coordonați de prof. Alina Bucur, au cântat solemn Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena, împreună cu preoții parohi și credincioșii prezenți. Slujba Acatistului, împodobită de vocile cristaline ale tinerilor, marchează încheierea proiectului catehetic „Copilărie rugătoare”, desfășurat în perioada 7 martie - 13 aprilie 2022 de către Parohia Ortodoxă Sighișoara VII și Școala Gimnazială „Zaharia Boiu”, în cadrul parteneriatului „Biserica mai aproape de Școală”.
Având ca obiectiv principal familiarizarea copiilor cu rugăciunea personală și publică, proiectul, derulat sub coordonarea preoților Ioan-Claudiu Tofan și Mircea Fusaru și a prof. Alina Bucur, face parte din cadrul Concursului Național-Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, derulat de Patriarhia Ortodoxă Română cu prilejul „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”.
În a doua parte a serii, elevii clasei a IV-a, conduși de către înv. Laura Mihai, au prezentat un deosebit program artistic de muzică și poezie dedicat celei mai importante sărbători creștine: Praznicul Învierii Domnului. Într-un filigran de texte, voci și atitudini, copiii au reliefat evenimentele dramatice care au premers și au însoțit Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiind de o rară complexitate, surprinzătoare la vârsta fragedă a interpreților, această împletire de melodie, vers și proză a anticipat minunat Săptămâna Sfintelor Pătimiri.
După ce credincioșii i-au răsplătit cu aplauze, iar parohia gazdă cu un mic cadou, directorul Școlii Gimnaziale „Zaharia Boiu”, prof. Tămaș Mariana, a rostit un cuvânt de încheiere în care a accentuat buna colaborare a Școlii cu Biserica, evidențiind dedicarea comună pentru formarea unor generații de elevi înclinate spre valorile perene, preluând astfel „ștafeta” părinților lor.