Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mică din Târgu-Mureș, în Duminica a patra din Postul Mare

Duminică, 3 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la biserica „Buna Vestire” – Catedrala mică din municipiul Târgu-Mureș. La momentul rânduit din cadrul slujbei, diaconul Andrei Crișan a fost hirotonit preot.

În Duminica a patra din Postul Mare, numită și „a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la biserica „Buna Vestire” – Catedrala mică din municipiul Târgu-Mureș. La Altarul acestui locaș de cult slujesc părintele Călin Șipoș (parohia Târgu-Mureș III), părintele Benone Scrob (parohia Târgu-Mureș III, sector 2) și părintele Călin Budai (parohia Târgu-Mureș XII). Ierarhul nostru a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși târgumureșeni. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, diaconul Andrei Crișan a fost hirotonit preot pe seama parohiei Miercurea Nirajului, protopopiatul Târgu-Mureș.

Adresându-se celor prezenți, Arhipăstorul nostru a spus: „Dacă dorim să ne ostenim pentru Dumnezeu, El se va îngriji de noi și de copiii noștri, încât probleme noastre pur și simplu vor dispare, durerile noastre se vor alina și rănile noastre se vor închide. Dacă prin post și rugăciune ne apropiem de Dumnezeu în necazurile și dificultățile noastre, atunci El ne va elibera de povara zilei și de grijile obsedante ale acestei vieți efemere. Să urâm deșertăciunea, să ne ferim de păcat și să ne smulgem din mreaja patimilor înrobitoare. Așa făcând, ne dovedim lucrători vrednici și harnici în via Domnului și, pentru aceasta, El ne va dărui pe acest pământ spor duhovnicesc și daruri cerești, iar dincolo de granițele morții vom primi de la Cel Preaînalt răsplată și slavă veșnică”.

Biserica „Buna Vestire” – Catedrala mică din Târgu-Mureș a fost edificată între anii 1926-1938, după planurile arhitectului Victor Vlad, profesor la Institutul Politehnic din Timișoara. Stilul arhitectonic al locașului este specific Renașterii, imitându-l pe cel al Bazilicii „Sfântul Petru” din Roma. Iconostasul este sculptat în lemn de tei, în stilul baroc târziu, de către maestrul sculptor Samuil Keresztesi din Tășnad, în anul 1936. Ulterior, au fost instalate 18 vitralii executate în atelierele Patriarhiei, la București. Împodobirea locașului de cult în haina picturii a fost realizată începând cu anul 1995, lucrarea fiind executată în tehnica fresco de către pictorul Cristian Corneanu din Târgu-Mureș.

Share