În ziua prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a poposit la Mănăstirea „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Afteia. În prezența a numeroși credincioși, Ierarhul nostru a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
Sâmbătă, 21 mai 2022, zi în care Biserica noastră face pomenirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Afteia, protopopiatul Sebeș. Cu prilejul hramului acestei vetre călugărești, Arhipăstorul nostru a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în altarul de vară din incinta așezământului. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, tânărul Ioan Vasilie a fost hirotonit diacon.
Adresându-se numeroșilor credincioși prezenți la Sfânta Liturghie, Chiriarhul nostru a spus: „În prima sa Epistolă Sobornicească, Sfântul Apostol Petru sfătuiește: «Întotdeauna fiți gata să răspundeți oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră». E bine să vorbim întotdeauna despre Hristos, chiar și atunci când nu suntem întrebați. Mântuirea poate veni în tăcere, dar nu trebuie să tăcem cu privire la ea. Noi, care prin Botez am devenit «mici Hristoși» răscumpărați cu mare preț, trebuie să-L facem cunoscut pe Domnul, vestind adevărurile sfinte descoperite nouă de El. În acest fel, îi vom atrage pe mulți la Hristos și-i vom face părtași la bucuria mântuirii. Totodată, vom primi răsplată, precum arată Sfântul Apostol Iacob când zice: «Cel ce l-a întors pe păcătos din rătăcirea căii lui își va mântui sufletul din moarte și mulțime de păcate își va acoperi»”.
Mănăstirea „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Afteia este ridicată pe locul unei vechi așezări monahale a cărei înființare datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Străvechea vatră călugărească de aici, cunoscută sub numele de Sihăstria din Plăișor, avea să devină locul de rugăciune al Sfântului Cuvios Sofronie, recunoscut ca fiind un apărător fervent al Ortodoxiei transilvănene împotriva impunerii samavolnice a uniatismului. Desființată în anul 1788 de către stăpânirea habsburgică, Mănăstirea a fost reactivată abia în prima jumătate a secolului al XX-lea, la anul 1926. În prezent, obștea monahală a Mănăstirii Afteia se află sub oblăduirea părintelui protosinghel Ioan Paven.