Părintele Vasile Gabra, preot al parohiei Obreja timp de 42 de ani, în perioada 1974-2016, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de sâmbătă, 14 octombrie 2023. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Vasile va fi oficiată miercuri, 18 octombrie, începând cu ora 10.00.
Părintele Vasile Gabra s-a născut la data de 12 martie 1948 în comuna Valea Lungă, județul Alba, din părinții binecuvântați Vasile și Alexandrina. Clasele primare și gimnaziale le-a urmat în satul natal, studiind apoi la Liceul Teoretic „Iacob Mureșianu” din Blaj, în perioada 1955-1962. După terminarea stagiului militar, a urmat activitatea de învățător ca și profesor suplinitor în Valea Lungă.
Începând cu anul 1971, a urmat, timp de trei ani, Seminarul Teologic din Curtea de Argeș. În anul 1972, s-a căsătorit cu tânăra Anica Lucia, Dumnezeu binecuvântând căsnicia lor cu doi copii, Paula și Vasile. În luna august a anului 1974, a fost hirotonit preot de către vrednicul de pomenire Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului, Crișanei și Maramureșului.
Din data de 1 septembrie 1974, a fost numit preot paroh în localitatea Obreja. Situația din parohie a fost una delicată, biserica și casa parohială aflându-se într-o stare avansată de degradare. În anul 1978, au fost efectuate reparații capitale la biserică, timp în care a fost împrejmuit cimitirul și a fost renovată casa parohială.
În anul 1984, cu un efort deosebit din partea credincioșilor și la inițiativa părintelui Vasile Gabra, a fost ridicată o nouă casă parohială. În anul 1982, a urmat cursuri de definitivat. A slujit în vechea biserică parohială până în a treia zi de Rusalii, în anul 2011, când, din cauza structurii degradate, biserica a fost demolată. În luna noiembrie a aceluiași an, a fost demarată construcția noii biserici, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
După 42 de ani de păstorire în această parohie, în care a îndeplinit misiunea de preot, aducând mângâiere, bucurii și împliniri credincioșilor, a ieșit la pensie pe data de 1 aprilie 2016. Ulterior, părintele Vasile și soția Anica s-au stabilit cu domiciliu în satul Obreja, lângă casa parohială, și s-au bucurat în continuare de atenția credincioșilor și a familiei, slujind în continuare la Sfântul Altar alături de părintele Mihai Suci, noul paroh. Totodată, fiind o persoană activă, a suplinit cu diferite ocazii preoții din celelalte parohii sau chiar în perioada vacantării parohiilor existente până la venirea noului preot.
În ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, starea de sănătate a părintelui Vasile s-a înrăutățit brusc și a fost internat de urgență la spital. De praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva, la data de 14 octombrie 2023, părintele Vasile a trecut la cele veșnice. Slujba de priveghere a părintelui Vasile va fi oficiată în zilele de luni și marți, de la ora 18.00, iar slujba de înmormântare va fi săvârșită miercuri, 18 octombrie, de la ora 10.00, după oficierea Sfintei Liturghii. Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul în ceata aleșilor săi și veșnică să-i fie pomenirea blândului păstor Vasile!
Pr. protopop Ovidiu Pop