Parohia Sâncel a continuat campania „pro viață”, derulată în parteneriat cu Spitalul Municipal Blaj

În contextul „Lunii pentru Viață”, Parohia Ortodoxă Sâncel, protopopiatul Blaj, a continuat și în acest an campania umanitară devenită deja o tradiție în comunitate: pentru a veni în sprijinul mamelor cu posibilități materiale reduse, credincioșii parohiei au pus mână de la mână și au fost partenerii Spitalului Municipal Blaj, în cadrul unei campanii de ajutorare. În acest sens, pe parcursul lunii martie, au fost colectate scutece, produse de igienă și biberoane, pentru a le oferi mămicilor care aleg să aducă pe lume copii, în ciuda condițiilor de trai dificile. Produsele colectate în urma campaniei au fost predate miercuri, 1 aprilie 2026, secției Neonatologie din cadrul Spitalului Municipal Blaj, de un grup de credincioși ai parohiei.

Aflată la a treia ediție, campania umanitară se dovedește a fi primită cu bucurie de sânceleni, întrucât, de la an la an, numărul donatorilor – și, implicit, al produselor colectate – crește. Momentul ales pentru oferirea darurilor a fost oportun, întrucât, asemenea anului trecut, rezervele de scutece ale spitalului erau extrem de limitate, insuficiente pentru următoarea perioadă. Aducem mulțumire, pe această cale, bunilor credincioși ai parohiei noastre – și nu numai – care au răspuns inițiativei noastre și s-au alăturat campaniei, oferind un mic sprijin familiilor care se confruntă cu lipsuri materiale.

Preot paroh Claudiu Moldovan

Share