† IRINEU
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI
Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor
creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la
noi părintească binecuvântare!
Iubiţi fii duhovniceşti,
Hristos a înviat!
La începutul activităţii Sale mesianice, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a ales doisprezece ucenici sau discipoli (cf. Mt. 10, 1-5). Pe aceştia i-a instruit temeinic, mai bine de trei ani, modelându-le caracterul, pentru ca, apoi, ei să meargă în lume şi să vestească oamenilor Evanghelia Împărăţiei cerurilor. Apostolii au fost privilegiaţi ca să vadă cu ochii lor faptele măreţe săvârşite de Iisus şi să audă învăţăturile Sale, încât dimpreună cu alţi contemporani ai lor „se minunau de priceperea Lui” (cf. Lc. 2, 47).
După răstignirea şi moartea Răscumpărătorului divin, ucenicii Săi erau trişti şi nedumeriţi de cele întâmplate, ascunzându-se „de frica iudeilor” (In. 20, 19). Dar după ce El a înviat din mormântul Său şi S-a arătat lor, Apostolii mărturiseau cu mare putere „despre învierea Domnului Iisus Hristos” (Fapte 4, 33). Realmente, aceşti martori credincioşi şi curajoşi au început să predice pretutindeni adevărul Învierii Mântuitorului, ca temelie a credinţei noastre şi a învierii noastre din morţi. Pentru ei Învierea este esenţa Evangheliei şi a mântuirii.
Dreptmăritori creştini,
În seara Învierii, Iisus S-a arătat celor zece ucenici ai Săi, care, temându-se de iudei, se ascunseseră în foişorul de sus de pe colina Sionului. Intrând la ei prin uşile încuiate, le-a zis: „Pace vouă!”. Pentru a contracara frica şi îndoiala lor, Domnul „le-a arătat mâinile şi coasta Sa” (In. 20, 20), pe care se vedeau urmele răstignirii şi ale străpungerii cu lancea. Pentru că ei tot nu credeau, El le-a cerut mâncare şi luând-o „a mâncat în faţa lor” (Lc. 24, 43), deşi trupul Său preamărit n-a avut nevoie de hrană pentru subzistenţă. Prin aceasta voia să le arate că trupul Său nu este o plăsmuire a imaginaţiei sau o apariţie a unei fantome, ci este real. După aceea, Hristos îi consacră şi îi împuterniceşte pe ucenici spre a continua misiunea Sa pe pământ (cf. In. 20, 21-23). Această misiune apostolică va fi transmisă, prin Hirotonie, episcopilor şi preoţilor Bisericii. Astfel, ei vor continua însăşi Preoţia sfântă a Mântuitorului, mărturisind Învierea Sa, asemenea Sfinţilor Apostoli.
După opt zile, Hristos Se va arăta, a doua oară, Apostolilor adunaţi împreună, în acelaşi foişor de pe Sion. Acum, erau în număr de unsprezece, fiind şi Toma cu ei. Acesta nu-i crede când ei îi spun că-L văzuseră pe Domnul înviat. Mai mult decât atât, el le-a răspuns că va crede doar când va atinge semnele crucificării de pe trupul lui Iisus (cf. In. 20, 25). Acest răspuns nu este o dovadă a necredinţei sale, fiindcă ştia că Domnul este Viaţa şi izvor al vieţii (cf. In. 1, 4), dar avea şi el o dorinţă firească: să-L vadă şi să se încredinţeze deplin că a înviat. Intrând prin uşile încuiate, Iisus le-a zis: „Pace vouă!” şi l-a invitat pe Toma să-L atingă, pentru a obţine dovada dorită. Verificându-I corporalitatea, Toma rosteşte cu uimire: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (In. 20, 28), mărturisind astfel autoritatea şi dumnezeirea Celui Înviat. Pe urmă, Mântuitorul fericeşte pe toţi cei care cred fără a cere vreo probă, deoarece prezenţa Lui reală nu se limitează la trupul fizic.
După Învierea Sa, Hristos Se arată, a treia oară, Apostolilor adunaţi împreună, acum în număr de şapte. Aceştia se aflau la pescuit pe Marea Tiberiadei, unde, în lumina dimineţii, apare pe ţărm un străin care le cere de mâncare (cf. In. 21, 4-5). Dar ei nu au ce să-i dea pentru că, după o noapte de osteneală zadarnică, n-au prins niciun peşte. Când străinul acesta le spune să arunce mreaja în dreapta corabiei, ei îl ascultă şi au parte de o pescuire minunată. Atunci, Apostolul Ioan L-a recunoscut zicând: „Domnul este!” (In. 21, 7). Între timp, Iisus pregătise masa pentru pescarii obosiţi, şi anume peşte pe jeratec şi pâine, cerându-le să aducă şi din peştii prinşi de ei. Invitându-i să prânzească, le-a împărţit mâncarea punând-o în mâinile lor. Se presupune că El a mâncat primul, demonstrându-le că avea un trup adevărat, capabil să mănânce. Pe această mare le spusese, oarecând, că ei vor fi „pescari de oameni” (cf. Mt. 4, 19), iar acum misiunea lor este reafirmată. Cei 153 de peşti simbolizează sufletele credincioşilor care vor fi prinse de către Apostoli în mreaja Evangheliei. Tot acum, Apostolul Petru este repus în misiunea sa (cf. In. 21, 15-19), cu toate că-L negase pe Domnul, în circumstanţe grave.
În cele trei apariţii concrete ale Sale, Hristos ţine să-I fie recunoscută existenţa ca Iisus înviat, adică să confirme realitatea Învierii Sale în faţa Apostolilor, pentru ca ei să devină martori. Trupul Său înviat era real, însă nu mai era supus acelorași legi ale naturii, putând să apară într-o cameră încuiată sau la mare depărtare. Iisus nu era o nălucă, fiindcă păstra semnele cuielor, cerând să-I fie atinse. De asemenea, putea să mănânce, convingându-Şi ucenicii de identitatea Sa. Nu era un spirit descarnat, motiv pentru care zice: „Duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am” (Lc. 24, 39). Analizând cele trei arătări şi faptul că Apostolii nu s-au încredinţat imediat de Învierea Domnului, înţelegem că ei n-au fost oameni creduli şi sentimentali. Apostolii au trecut printr-o analiză critică adevărul Învierii, fiind conştienţi că evenimentul epocal trebuie să fie piatra fundamentală a creştinismului.
Iubiţi credincioşi,
Anul 2022 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului. Rugăciunea este necesară, în vremea noastră, când rătăcirea, ambiţiile deşarte şi ataşamentele materiale şi sentimentale afectează pe mulţi, îndepărtându-i de viaţa creştină autentică. Într-adevăr, este nevoie „să facem cereri, rugăciuni şi mijlociri pentru toţi oamenii” (cf. I Tim. 2, 1), implorându-L pe Dumnezeu să ne purifice, pentru a putea continua drumul vieţii de credinţă şi a ne ridica la înălţimea vocaţiei noastre creştine. Dând prioritate rugăciunii, se vor vindeca rănile apărute pe Trupul tainic al lui Hristos, care este Biserica Sa. Totodată, va spori calitatea vieţii noastre şi, asemenea Sfinţilor Apostoli, vom deveni vestitori entuziaşti şi martori credibili ai lui Hristos.
În instabilitatea lumii actuale, suntem tulburaţi de suferinţe, violenţe şi războaie, de boli, nedreptăţi şi dezastre naturale. Întreaga creaţie „suspină şi suferă în durerile naşterii” (Rom. 8, 22), adică naşterea din nou a lumii. Însă Domnul înviat este gata oricând să împrăştie umbrele fricii şi ale disperării, oferindu-ne pace şi speranţă, ca odinioară ucenicilor Săi, în Ierusalim şi în Galileea. Mântuitorul nostru este împlinirea istoriei şi a creaţiei, un Prieten fidel Căruia putem să-I încredinţăm bucuriile şi durerile noastre. Gustând din dulceaţa comuniunii cu El, vom fi capabili să-L mărturisim, prin însăşi viaţa noastră, înaintea celor ignoranţi şi necredincioşi. La aceasta ne cheamă, astăzi, sărbătoarea Sfintelor Paşti!
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
