Fiecare duminică e Ziua Învierii, iar duminica din data de 10 mai 2026 a fost cu adevărat învierea satului nostru, Vătava. A fost ziua după care se simțea că tânjea întreaga comunitate cu atâta dor, dar de atâta dor nu știam după ce tânjim. A fost ca o Bobotează la care am mers la Liturghie să căutăm apa cu cănița sufletelor noastre, dar am ajuns acolo la fântâna cu apa vieții din care ne-am umplut gălețile inimilor. A fost o (re)Naștere a Domnului în Împărăția cerurilor, care-i înlăuntrul nostru, și Înălțarea conștiinței spre sacru, spre Dumnezeu și spre strămoșii noștri care ne-au pricinuit acest motiv de bucurie. Toate acestea au avut loc în corabia spre mântuire ce are hramul „Nașterea Maicii Domnului”, „Catedrala-biserică” din Vătava.
Dinainte să mă nasc, mă purta mama la biserică. Am participat și am cântat la mii de Liturghii și sper să mă îngăduie Dumnezeu să ajung la zeci de mii. Niciuna până acum nu mi-a înviat sufletul astfel, pentru că n-am fost doar eu, ci au fost toți vătăvenii, de aici sau de departe, fii ai satului sau înfiați ai satului. Asta-i biserica lui Hristos! Oameni demni, harnici, de nădejde, credincioși, oameni care caută mântuirea, comuniunea cu cei din jur și dialogul viu cu Dumnezeu, oameni frumoși, oameni ai Liturghiei. Aceștia sunt vătăvenii, care ne-au înfiat acum aproape 25 de ani și, de atunci, nu ne-au mai lăsat să plecăm, că ne strâng cu dragostea lor și ne leagă conștiința cu multe motive pentru care suntem recunoscători lui Dumnezeu.
Andrei Rotaru
