Sâmbătă, 25 martie 2023, parohia Bălcaciu, protopopiatul Blaj, s-a înveșmântat în haine de doliu. Veteranul de război Artimon Lupean, în vârstă de 99 ani, a fost condus pe ultimul drum pământesc cu onoruri militare, de către întreaga comunitate parohială. Slujba înmormântării a fost oficiată de către un sobor de preoți din care au făcut parte părintele paroh Sergiu Vlad și părintele Adrian Cucui, preot la capela Spitalului Municipal din Târnăveni. La ceremonie a fost prezent un pluton de militari din cadrul Batalionului 136 Geniu Apulum, condus de maior Adrian Popa.
Maiorul (rtg.) Artimon Lupean s-a născut la data de 31 octombrie 1923 în localitatea Sânbenedic, raionul Târnăveni. În perioada martie 1944 - mai 1946, își face stagiul militar la Regimentul 10 Călărași din Sebeș, la o subunitate de cercetare în dispozitivul inamic, unitate cu care participă în cel de-al Doilea Război Mondial. Pe frontul de Vest a fost rănit de două ori în Munții Tatra. Pentru faptele sale de vitejie, Artimon Lupean a fost decorat cu Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” și Medalia „Crucea Comemorativă” a celui de-al Doilea Război Mondial, prin decret prezidențial.
În data de 23 martie 2023, la venerabila vârstă de 99 de ani, veteranul de război Artimon Lupean a trecut la cele veșnice, după o viață trăită cu demnitate și responsabilitate. În semn de recunoștință pentru curajul dovedit în apărarea gliei strămoșești, acesta a fost înmormântat cu onoruri militare, învelit în drapelul național. După oficierea serviciului religios, trupul neînsuflețit al veteranului de război Artimon Lupean a fost așezat la locul de veșnică odihnă, spre nădejdea Învierii. Dumnezeu să îi facă parte de odihnă veșnică și să îl pomenească întru Împărăția Sa!
Pr. paroh Sergiu Vlad