Sâmbătă, 6 iulie a.c., la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, a fost oficiată slujba Parastasului pentru Arhimandritul Dometie Manolache, a cărui viețuire a fost strâns legată de acest așezământ monahal. Slujba de pomenire, săvârșită în ziua împlinirii a 49 de ani de la trecerea la Domnul, a fost oficiată de părintele lect. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, împreună cu un numeros sobor de preoți, din care au mai făcut parte părintele arhimandrit Antonie Kătinean, duhovnicul așezământului monahal, și părinții Mihai și Stelian Manolache, nepoți ai Părintelui Dometie.
*
Arhimandritul Dometie Manolache s-a născut în urmă cu aproape 100 de ani, la data de 13 octombrie 1924, în satul Mărculeşti, jud. Buzău. A absolvit Seminarul Teologic din Buzău, în 1945, ca şef de promoţie, şi Institutul Teologic din Bucureşti, în 1949. În anul 1972, s-a înscris la cursurile de doctorat la Institutul Teologic din Bucureşti. La 14 septembrie 1949, a intrat în monahism la Mănăstirea Prislop, avându-l naş de călugărie pe Părintele Serafim Popescu. În data de 6 august, în acelaşi an, a fost hirotonit diacon, iar pe 7 august preot. Din 1952 până în 1957, a activat ca director de studii și profesor la școlile monahale ale Mănăstirilor Ciolanu, Rătești și Barbu.
O scurtă perioadă de timp, a fost preot slujitor la Catedrala episcopală din Buzău, în anul 1958 fiind mutat la Mănăstirea Piatra Fântânele, ca duhovnic, și paroh în localitatea Dornișoara. În 1959, a fost numit stareț al Mănăstirii Dragomirești, în același an fiind mutat la Râmeț. Părintele Dometie s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi a Mănăstirii Râmeț și de construirea unui corp de chilii, ajutând la înfiinţarea muzeului mănăstirii. Despre viața sfântă a Părintelui Dometie Manolache există numeroase mărturii ale milosteniei şi nevoințelor sale, dar și ale activităţii misionare extraordinare pe care a îndeplinit-o în Ardeal.
Cea mai evidentă trăsătură a Arhimandritului Dometie era milostenia: dădea tot ce avea, iar lucrul acesta îl făcea din iubire față de oameni. Ca păstor de suflete, Părintele Dometie, având în minte cuvintele Mântuitorului Hristos: „Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11), a avut o grijă continuă faţă de comunitatea de monahii de la Râmeţ, mai ales în momentele grele care au urmat Decretului nr. 410 din 1959, prin care mulţi monahi au fost nevoiţi să părăsească mănăstirile. Atunci, Părintele Dometie a arătat că este cu adevărat „păstor bun”, făcând eforturi impresionante pentru a păstra legătura duhovnicească între monahiile alungate din mănăstire şi risipite prin ţară, întărindu-şi obştea, fie direct, fie prin scrisori.
Duhovnic înţelept şi mărturisitor, Părintele Dometie a lucrat cu mult curaj, cu toate riscurile la care s-a expus în condiţiile politice ale vremii de atunci. A trecut la Domnul în ziua de duminică, 6 iulie 1975, la vârsta de 50 de ani. Părintele Dometie Manolache a fost propus spre canonizare, alături de alți cuvioși și mărturisitori din secolul XX.
Alexandru-Vasile Graur
