Mesaj mass-media cu prilejul sfințirii bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mina” de la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, difuzat pe postul de Radio Reîntregirea.
Slujba sfinţirii unei biserici este foarte impresionantă şi grăitoare, arătându-ne locul şi rostul pe care le are „casa Domnului” (I Pt. 4, 17) în viaţa credincioşilor. Ceremonia slujbei de sfinţire îşi are prototipul în Vechiul Testament, unde ne este relatată sfinţirea Cortului Mărturiei (Ieşirea 40, 1-35) şi a Templului lui Solomon (III Regi 8, 1-63 şi II Paralipomena 5-7). Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea (†340) aminteşte de reînnoirea bisericilor şi de târnosirile ce au avut loc după Edictul de la Milan din anul 313. Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului (†1429), ne încredinţează că sfinţirea bisericii înseamnă sălăşluirea în ea a lui Dumnezeu, Cel în Treime preaslăvit.
Tot ceea ce săvârşeşte arhiereul la sfinţirea bisericii exprimă, într-o mare varietate de forme, acest adevăr al sălăşluirii prezenţei divine în ea. Astfel, spălarea Sfintei Mese cu apă închipuie tainic Botezul lui Hristos înainte de începerea activităţii Sale publice şi mântuitoare. Prin ungerea Sfintei Mese cu Sfântul Mir, Se coboară peste ea Sfântul Duh dimpreună cu Hristos Care, acum, Se îngroapă în Sfânta Masă ca într-un mormânt din care se proiectează peste lume lumina şi puterea lui Dumnezeu. Aşezarea pe cele patru colţuri ale Sfintei Mese a icoanelor din pânză ale Sfinţilor Evanghelişti exprimă faptul că pe Hristos Cel răstignit şi înviat L-au propovăduit Apostolii, făcându-L cunoscut pretutindeni prin cuvântul Evangheliei. Pe Sfânta Masă, în Sfântul Antimis, se pun cinstitele moaşte ale vreunui mucenic, arătându-se că Biserica se întemeiază pe Jertfa lui Hristos şi se susţine prin jertfa celor ce cred în Domnul şi-L mărturisesc pe El cu preţul vieţii lor.
Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului (†733), ne spune că Sfânta Masă este Mormântul lui Hristos, Masa Cinei celei de Taină şi Tronul Său, dar este şi Ieslea Betleemului în care a fost aşezat Pruncul Mântuitor. El „Se află pe Sfânta Masă cu toate actele Sale mântuitoare recapitulate, căci numai aşa ne mântuieşte”. Domnul nostru Îşi permanentizează prezenţa Sa, continuându-Şi lucrarea Sa răscumpărătoare, ca Arhiereu veşnic, „fiind pururea viu ca să mijlocească pentru noi” (cf. Evr. 7, 25). Sfinţirea bisericii este o „Cincizecime reînnoită”, cum rezultă din rugăciunea pe care o rosteşte arhiereul la sfârşitul slujbei. Într-adevăr, prin ungerea cu Sfântul Mir, în biserică se revarsă plenitudinea sfinţeniei, adică toate darurile Sfântului Duh, Acesta fiind capătul dinspre lume al Sfintei Treimi. Iată de ce Sfântul Irineu, Episcopul Lyonului (†202), afirma: „Unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica şi tot harul”.
Edificiul consacrat al bisericii nu este numai locul de împlinire a unor simple acte simbolice, ci este, de fapt, locul întâlnirii credincioşilor cu Sfânta Treime, spre sfinţirea lor. Din acest motiv, Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului (†407), numeşte biserica: „loc sfânt şi îngeresc, împărăţia lui Dumnezeu, cerul în mic, loc de mântuire”. În ea, peste care s-a aşezat pecetea sfinţeniei, nu mai este despărţire între cer şi pământ. Aici tulburarea vieţii din lume este depăşită într-o linişte sfântă, fiindcă în acest locaş sfânt coboară Hristos, „pacea noastră” (Efes. 2, 14), Care ne oferă tihna Împărăţiei Sale. Intrând în biserică, creştinul evlavios este convins că se află într-un spaţiu sfânt şi sfinţitor, pentru că Sfânt este Domnul Savaot Care locuieşte în el.
Prin slujba de târnosire, locaşul bisericesc este transfigurat devenind, astfel, spaţiul lucrării sfinţitoare a lui Hristos, deoarece numai în el credincioşii înaintează, pe treptele desăvârşirii, spre Patria cerească. În ambianţa sacramentală a casei lui Dumnezeu, Împărăţia Sfintei Treimi se descoperă şi se manifestă în putere. De aceea, „când intrăm în biserică, noi trebuie să ne dăm seama că intrăm pe un pământ sfinţit, un loc care aparţine lui Dumnezeu, şi se cade să ne comportăm potrivit cu această conştiinţă”, precum ne îndeamnă Mitropolitul Antonie de Suroj (†2003). Copleşit de binefacerile dumnezeieşti primite în locaşul de închinare, creştinul simte impulsul lăuntric de a zice cu psalmistul: „Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta, Doamne; în vecii vecilor Te vor lăuda” (Ps. 83, 5).
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
