Slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică din parohia Sântana de Mureș II

La data de 26 august 2022, Părintele Arhiepiscop Irineu a poposit în parohia Sântana de Mureș II, ocazie cu care a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru noul locaș de cult.

Vineri, 26 august a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în parohia Sântana de Mureș II, protopopiatul Târgu-Mureș. Începând cu ora 12.00, Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficia slujba punerii pietrei de temelie pentru noul locaș de închinare, cu hramul „Sfântul Mucenic Efrem cel Nou”. Comunitatea parohială de aici, înființată în luna februarie a acestui an, se află sub oblăduirea părintelui Mihai Dumitrescu.

Parohia Sântana de Mureș II, situată în jumătatea nordică a localității Sântana de Mureș, numără peste 600 de credincioși. Noul locaș de închinare va fi ridicat cu sprijinul comunității parohiale și al autorităților locale, urmând ca lucrările de construcție să fie demarate anul viitor. În prezent, sfintele slujbe sunt oficiate într-un paraclis de dimensiuni reduse, edificat în decursul anului curent. Locașul de rugăciune este ocrotit de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul.

Share