Slujire arhierească la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Sebeș II

Duminică, 26 ianuarie a.c., Părintele Arhiepiscop Irineu a fost prezent în parohia Sebeș II. Chiriarhul nostru a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, după care a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru prunca Iris-Maria, fiica domnului Sergiu Moldovan.

În Duminica a XXXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, numită și „a lui Zaheu vameșul”, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit în mijlocul credincioșilor din municipiul Sebeș. Întâistătătorul Eparhiei Alba Iuliei, înconjurat de un numeros sobor de clerici, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Adormirea Maicii Domnului” a parohiei Sebeș II. Comunitatea de aici se află sub păstorirea părintelui Eugen Moldovan, consilier administrativ-bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei. După Sfânta Liturghie, Arhipăstorul nostru a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru prunca Iris-Maria, fiica domnului Sergiu Moldovan.

Adresându-se celor prezenți la Dumnezeiasca Liturghie, Ierarhul Alba Iuliei a spus: „Ca să poată crește duhovnicește, omul trebuie să se detașeze de duhul lumii trecătoare și de toate răutățile ei. Astfel, sufletul său se predă lui Hristos și se îmbracă în mantia luminoasă a virtuților morale. Pentru cel născut din nou, Mântuitorul nostru devine inima și atmosfera spirituală a existenței sale. Acum, făptura cea nouă poate să spună cu Sfântul Apostol Pavel: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine».

Construită în anul 1778, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Sebeș este cel mai vechi locaș de cult ortodox din municipiu, fiind ridicată în apropierea unei biserici de zid din secolul al XVI-lea. Înconjurată de cimitirul ortodox al orașului, biserica a fost edificată în timpul păstoririi protopopului Avram Moga (1774-1805), din daniile bunilor credincioși. În decursul anului 1900, au avut loc ample lucrări de renovare în interiorul locașului de închinare. Biserica a fost dotată cu un nou iconostas, iar bolta altarului a fost împodobită cu pictură, lucrarea fiind executată de către Sava Henția. Între anii 1957-1969, au fost efectuate noi lucrări de restaurare a locașului de închinare, sub coordonarea preotului Iacob Bologa. De asemenea, în acest interval de timp, a fost pictat și restul bisericii, lucrarea fiind realizată de către pictorul Ioan Căzilă din Sibiu.

Fiind afectată de igrasie, pictura a fost curățată în anul 1993 de către același pictor, urmând să fie reînnoită de către Ioan Botiș din Cluj-Napoca, în decursul anului 2012. Anterior, în anul 2008, o echipă de specialiști din cadrul Departamentului de conservare-restaurare a Muzeului ,,ASTRA” din Sibiu au executat lucrări de consolidare şi completare a structurii şi a decoraţiunilor sculptate, precum și de restaurare a icoanelor și vernisare a picturilor. De asemenea, în anul 2015, pictura a fost înfrumusețată din nou, fiind totodată executate și alte lucrări de reabilitare a interiorului și exteriorului bisericii. Toate acestea au culminat cu slujba de târnosire a locașului de cult, oficiată de Arhipăstorul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, la data de 2 septembrie 2018, cu prilejul împlinirii a 240 de ani de atestare documentară a bisericii.

Share