Slujire arhierească în parohia Poiana Vadului, protopopiatul Câmpeni

Pe data de 14 ianuarie 2024, Părintele Arhiepiscop Irineu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Poiana Vadului. Ierarhul nostru a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, după care a săvârșit slujba de binecuvântare a noii capele mortuare.

În Duminica a XXIX-a după Rusalii, când este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă vindecarea celor 10 leproși, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în parohia Poiana Vadului, protopopiatul Câmpeni. Arhipăstorul Alba Iuliei a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. La finalul slujbei, părintele paroh Cosmin Țîrc a fost hirotesit întru iconom, în semn de apreciere pentru activitatea depusă în ogorul Bisericii. De asemenea, binefăcătorii și ostenitorii au primit Diplome de aleasă cinstire.

Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Noi trebuie să trăim într-o stare de recunoștință față de Creatorul nostru Care ne-a dat viața, minunățiile naturii, dar mai ales darul mântuirii, învăluindu-ne în mantia ocrotirii Sale milostive. E bine să exclamăm mereu: «Te voi binecuvânta, că sunt o făptură atât de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut». Creștinul care s-a deprins să-și exprime recunoștința și mulțumirea Sa față de Dumnezeu se dovedește că are inima Sa deschisă spre Dumnezeu și tocmai de aceea se revarsă în ea alte și alte daruri. În această privință, Sfântul Isaac Sirul zice: «Gura care mulțumește pururea primește binecuvântare de la Dumnezeu și în inima în care stăruie mulțumirea se revarsă harul»”.

După Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de binecuvântare a noii capele mortuare din localitatea Poiana Vadului. Construcția a fost ridicată în decursul anului 2023, fiind o necesitate stringentă a comunității. Inițiativa ridicării edificiului a aparținut domnului conf. univ. dr. Irimie Popa, fiu al satului, actualmente cadru didactic la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Totodată, un sprijin însemnat pentru zidirea și înfrumusețarea imobilului a fost oferit de către Primăria și Consiliul Local Poiana Vadului.

Share