Centrul de Tineret „Sfântul Paisie Aghioritul” de la Obârșiile Tiurului, din protopopiatul Blaj, a devenit din nou gazda mai multor grupuri de copii din diferite localități din zona Blajului. Aceștia au venit însoțiți fie de cadre didactice, fie de preoți parohi, pentru a lua parte la activitățile organizate pentru ei.
Anul acesta, activitățile propuse tinerilor au un caracter tematic mai pronunțat. Astfel, pornind de la titulatura anului 2023, declarat la nivelul Patriarhiei Române „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice”, am elaborat și propus o activitate prin care am încercat să-i sensibilizăm pe copii cu privire la grija mai atentă pentru persoanele vârstnice, cele din familiile lor sau din comunitatea în care trăiesc. Pentru început s-au bucurat de activitățile educative din cadrul „taberelor de o zi” copiii de la Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” din Sâncel, tineri de la diferite școli din Blaj și un grup numeros și inimos din parohia Tău, însoțiți de părintele paroh Denis Ioan Damian și doamna preoteasă.
Folosind formatul jocului „Vânătoarea de comori”, joc extrem de răspândit astăzi printre copii, am conceput 10 probe care i-au provocat și antrenat pe aceștia în rezolvarea unor sarcini tematice, precum dezlegarea unui rebus, citirea cu atenție a unui text și răspunderea la întrebări pe baza acestuia, alcătuirea de cuvinte care exprimă valori morale precum altruism, omenie, compasiune, sau probe practice care să-i facă sensibili pe cei mici în privința responsabilităților lor legate de necesitățile bătrânilor (precum nevoia de medicamente și de ajutor în treburile gospodărești).
Considerăm că activitatea noastră a dezvoltat un deosebit interes, mulți dintre copii declarând că „anul acesta a fost cel mai frumos!”. Totodată, pentru anul acesta ne-am propus și un alt obiectiv, și anume, acela de a stimula cititul în rândul tinerilor noștri. În acest sens, având sprijinul financiar al unei asociații din zonă, fiecare copil a primit în dar cartea „Bunicul. Bunica. Nuvele, povestiri, basme”, scrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Apoi, în cadrul unui atelier de lucru, tinerii și-au confecționat propriile semne de carte, timp în care voluntarii le-au citit cele două povestiri sugestive, „Bunicul” și „Bunica”.
În acest mod, am încadrat și această activitate în tematica anului 2023 privind grija pentru persoanele vârstnice și, totodată, am încercat și dezvoltarea unor abilități de lucru manual și stimularea gustului pentru lectură. Ne-am bucurat și în acest an de implicarea unor entuziaști voluntari, precum doamna profesoară de muzică Alexandra Băcilă-Boboia, alături de câțiva elevi de liceu. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfântului Paisie Aghioritul, dorim să desfășurăm activități similare, aici, la Centrul de Tineret de la Obârșiile Tiurului, pe tot parcursul vacanței de vară și cu alte grupuri de copii de la mai multe școli și parohii din zonă.
Pr. prof. Ștefan Cătăuță