Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, luni, 9 decembrie 2024, Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” din Sighișoara a fost gazda celei de a X-a ediții a Festivalului de colinde intitulat „Hristos Se naște, măriți-L!”. Cu acest prilej deosebit, peste 350 de elevi de la școlile din Sighișoara și din împrejurimi, însoțiți de cadrele didactice, au adus darul lor cu dor și drag Pruncului Iisus Hristos. La eveniment a fost prezent părintele protopop Ovidiu Dan, doamna inspector pentru disciplina Religie a județului Mureș, prof. Mariana Alina Bexa, preoți, directorii instituțiilor de învățământ, dar și părinți ai elevilor.
La sfârșitul recitalului de colinde, părintele protopop Ovidiu Dan a mulțumit dascălilor și a felicitat prestația elevilor. În cuvântul sfinției sale, a subliniat importanța mărturisirii credinței străbune prin faptă și cuvânt, dar și necesitatea trăirii vieții cu Hristos și în Hristos, îndemnându-i pe tineri și pe toți cei prezenți să-L mărturisească pe Hristos prin colind. De asemenea, prof. Alina Bexa și-a exprimat bucuria de a fi prezentă în mijlocul colegilor de la Sighișoara, a înmânat diplome fiecărui conducător de grup, a felicitat atât pe profesori, cât și pe elevi, dar și pe părinții acestora pentru frumoasa creștere a copilașilor. Totodată, doamna inspector a subliniat bucuria desfășurării evenimentului în tinda bisericii la umbra Crucii Mântuitorului.
În încheiere, am mulțumit părintelui protopop Ovidiu Dan pentru tot sprijinul acordat în demersul acestor activități desfășurate la nivelul protopopiatului Sighișoara, dar și pentru efortul depus ca și anul acesta colinda să fie răsplătită așa cum se cuvine pentru cei peste 350 de elevi. De asemenea, am adus mulțumire și doamnei inspector de religie, prof. Alina Bexa, pentru jertfa prezenței la Sighișoara și pentru tot sprijinul oferit în activitatea didactică. Totodată, pe această cale îi felicităm pe toți colegii profesori și pe toți elevii prezenți, pentru implicare și buna colaborare, dorindu-le tuturor sărbători luminate și binecuvântate.
Prof. Alina Bucur
Responsabil Cerc pedagogic – zona Sighișoara