Cu ocazia zilei de 1 iunie a.c., în parohia Tău, protopopiatul Blaj, au avut loc mai multe concursuri și activități socio-educative dedicate copiilor, organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. Ziua a debutat cu oficierea Paraclisului Maicii Domnului în biserica parohială, la care copiii au participat activ, mulțumind lui Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra lor.
În continuare, au fost organizate două concursuri sportive cu premii, pe categorii de vârstă. Evenimentul a îmbinat, deopotrivă, partea practică cu cea educativă, prin desfășurarea de activități catehetice, recreative sau artistice. Cu acest prilej, copiii s-au putut bucura de o atenție specială în această zi dedicată lor, zi pe care o putem defini prin cuvintele Sfintei Mucenițe Alexandra, împărăteasa Rusiei: „Bucuria și fericirea le sunt necesare copiilor nu mai puțin decât le sunt necesare plantelor aerul și lumina soarelui”.
În acest fel, și noi am adus o licărire de bucurie și fericire pe chipurile copiilor din parohia noastră. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze toți copiii cu înțelepciune, dragoste, bunătate și puritate, ca, împodobiți fiind cu aceste virtuți, ei să fie la rândul lor bucurie familiilor lor și întregii noastre comunități. La mulți și fericiți ani tuturor copiilor!
Pr. paroh Denis-Ioan Damian