Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită pentru al treilea an consecutiv în parohia Tău, protopopiatul Blaj

Sâmbătă, 31 mai 2025, în parohia Tău, protopopiatul Blaj, a avut loc cea de-a treia ediție a evenimentului dedicat Zilei Internaționale a Copilului, un proiect de suflet în comunitatea noastră. Evenimentul a prilejuit mai multe activități socio-educative și concursuri dedicate copiilor, organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Activitățile desfășurate au dezvoltat atât partea practică, cât și cea educativă, prin organizarea de activități catehetice, recreativ-sportive, artistice sau culturale. Copiii s-au bucurat și de această dată de toate surprizele pregătite, dar mai ales de „inaugurarea” parcului din sat, amenajat de către parohia noastră. Cu această ocazie, aducem mulțumiri tuturor celor care ne-au ajutat să ducem la bun sfârșit această lucrare. „Copilăria este inima tuturor vârstelor” spunea Lucian Blaga și credem că evenimentul a bucurat atât copiii, cât și părinții și bunicii.

Preot paroh Denis-Ioan Damian

Share