Pastorala Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu la Praznicul Învierii Domnului

15 Aprilie 2017
Iubiţi fii duhovniceşti,

Hristos a înviat!

Ca Dumnezeu adevărat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos are, de la crearea lumii, o demnitate împărătească. El este Stăpân până la marginile pământului, împărţind darurile Sale tuturor neamurilor (cf. Ps. 2, 6; Ier. 27, 5; Zah. 9, 9). Această demnitate împărătească a primit-o şi ca Om adevărat, exercitându-Şi puterea prin suportarea suferinţelor şi prin săvârşirea minunilor, iar după moarte, prin coborârea la iad şi prin Învierea Sa, sfărâmând stăpânirea răului. La sfârşit, va veni în mare strălucire la Judecata de obşte, când va împărţi dreptatea (cf. II Cor. 5, 10).

Este o imensă mângâiere pentru noi să ştim că Eternul Răscumpărător e înălţat în slava Împărăţiei cereşti, unde Jertfa Sa ispăşitoare are o veşnică putere să curăţească pe cei ce cred (cf. Evr. 1, 3; 10, 12). El Se află acum şi cu trupul unde Se află cu dumnezeirea, pe tronul dumnezeiesc, pe treapta supremei autorităţi. Cu adevărat, Mielul înjunghiat împărăţeşte (cf. Apoc. 5, 12), având primul loc în conducerea lumii spre îndumnezeire şi în lucrarea de aducere a ei la unirea deplină cu Dumnezeu Tatăl, Creatorul şi Atotţiitorul.

Dreptmăritori creştini,

Când Sfântul Apostol Ioan a fost exilat în insula Patmos, între anii 94-95, aflat în stare de extaz, a văzut cerul deschis, iar pe Dumnezeu şezând pe tronul Său. El a fost încredinţat că oricât de grele sunt pentru creştini încercările aici jos, acolo sus, pe tron, stă „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (I Tim. 6, 15), Care ţine toate sub control. În cartea Apocalipsei, în capitolul patru, ucenicul iubirii ni-L prezintă pe Iisus Hristos aşezat pe tronul Său. Într-adevăr, El „are stăpânire asupra morţii şi asupra vieţii, că stăpâneşte pe cele de sus şi pe cele de jos”, zice Sfântul Ioan Gură de Aur.

Şezând pe tronul suprem al slavei Sale, Hristos împărăţeşte cu putere multă. Dacă răsfoim paginile Sfintei Scripturi, vom observa că atunci când văzătorii de Dumnezeu erau în necaz, au văzut un tron. Astfel profetul Iezechiel, în exil, a văzut un tron (cf. Iez. 10, 1), profetul Daniel, observând „urâciunea pustiirii”, a văzut un tron (cf. Dan. 7, 9), apostolul Ioan, exilatul din Patmos, a văzut un tron (cf. Apoc. 4, 2), iar în toată bezna timpului lor, martirii creştinătăţii, prin „cerul deschis” (Fapte 7, 56), au văzut un tron. Aceste viziuni ne dovedesc faptul că cele create aparţin lui Dumnezeu Tatăl şi lui Dumnezeu Fiul, „Împăratul lumii întregi, Care are stăpânire peste toate”, cum Îl numeşte Sfântul Grigorie de Nyssa.

Cel Atotputernic şi Atotţiitor, Care şade pe tronul măririi Sale, a realizat pentru noi cea mai mare biruinţă din câte universul a văzut vreodată: ÎNVIEREA. Datorită Învierii lui Hristos, creştinul adevărat este un optimist pe vecie. Acesta ştie că în lume sunt persoane rele care voiesc războiul. Acesta mai ştie că există lucruri rele precum cancerul şi scleroza multiplă, care subminează sănătatea biologică. Totuşi, el nu-şi pierde speranţa, ci, în ciuda multor dificultăţi, priveşte în sus la Hristos, despre Care Sfântul Chiril al Alexandriei spune că, plecând la cer, „S-a aşezat să împărăţească iarăşi dimpreună cu Tatăl”.

Dumnezeu este şi rămâne încă supremul Cârmuitor al lumii Sale şi nimeni şi nimic nu-L poate învinge vreodată. Privind în sus cu încredere, noi putem primi adevărata perspectivă asupra vieţii. Primejdii şi ameninţări vor exista întotdeauna. Doctorii vor continua să spună că urmează să ai parte de o operaţie riscantă. Politicienii vor continua să discute despre primejdia unui colaps economic. Prezicătorii sfârşitului lumii vor continua să vorbească despre venirea catastrofei nucleare. Dar, noi, creştinii, nu ne pierdem speranţa, pentru că Dumnezeu ne poartă de grijă dacă-L iubim şi-L ascultăm. „El rămâne lângă noi până la ultima noastră suflare”, ne asigură Clement Alexandrinul.

Primii creştini aveau o credinţă exprimată prin viziunea lui Dumnezeu pe tronul Său. Ei erau încredinţaţi că Fiul lui Dumnezeu poate să clatine Imperiul Roman şi să schimbe faţa istoriei. De-a lungul veacurilor, în care n-au lipsit prigoana şi suferinţa, creştinii au înţeles că Mântuitorul înviat determină biruinţa adevărului şi a dreptăţii în viaţa noastră, iar, „la a Doua slăvită Arătare, va fi şi Se va proclama Dumnezeu şi Împărat al întregii zidiri”, precum afirmă Sfântul Maxim Mărturisitorul. Atunci, în faţa biruinţei Sale finale, „I se va pleca tot genunchiul şi toată limba-I va da slavă lui Dumnezeu” (Is. 45, 23).

Iubiţi credincioşi,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti. Cinstirea sau venerarea icoanelor ne apără de idolatrie, astăzi, când bunurile materiale, plăcerea, orgoliul, profitul şi tehnologia sunt prioritare în viaţa omului contemporan, constituind o adevărată „închinare la idoli” (Col. 3, 5). Remediul în faţa acestei nelegiuiri este, într-adevăr, icoana sfântă ce prezintă chipul omului în care locuieşte harul lui Dumnezeu. Ea ne instruieşte fără cuvinte şi simpla ei vedere ne îndeamnă „să evităm cele rele şi să râvnim virtuţile”, cum zice Sfântul Ioan Damaschin.

Dacă Hristos a înviat din morţi şi S-a înălţat întru slavă, să ne înălţăm inimile înspre „Împăratul împăraţilor” (Apoc. 17, 14). La aceasta ne îndeamnă îndeosebi icoana lui Hristos Pantocrator, ce tronează pe bolta centrală, descoperind faptul că El vine în Biserică, unde locuieşte „până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20). În ambianţa ei sacramentală, Domnul lucrează ca Împărat al veacurilor sau al istoriei, dar şi al veşniciei divine care irumpe acum şi aici, sfinţind şi deschizând timpul spre orizontul infinit al eternităţii. Împăratul dumnezeiesc ne vede în durerea noastră, ca să ne susţină, şi în păcatul nostru, ca să ne ierte. Important este să ne detaşăm de zeităţile false ale lumii trecătoare, străduindu-ne a fi icoane vii ale Dumnezeului înviat şi biruitor.

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei
Share