15 August 2019
Joi, 15 august 2019, în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea Sânmărtinul de Câmpie, protopopiatul Târgu-Mureș. Cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.
Adresându-se numeroșilor credincioși prezenți, Arhipăstorul nostru a spus: „Pelerinajul nostru pe acest pământ este plin de primejdii și de capcane care vin de la trup, de la lume și de la diavol. De aceea, este atât de ușor să devenim victime sau robi ai pasiunilor dezordonate, ai păcatelor și viciilor de tot felul, dar să nu ne pierdem speranța, pentru că dincolo de nori, în cerul slavei dumnezeiești, avem o mamă bună care nu încetează să ne ocrotească și să ne apere pe toți, știindu-ne slăbiciunea, pe de o parte, iar pe de altă parte, dorind cu ardoare să ajungem în Împărăția Fiului ei biruitor și proslăvit; și aceasta o face chiar dacă păcatele noastre personale atrag mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu. Ea ne iubește cu o iubire nemărginită pe toți cei care o cinstim cu dreaptă mărire. Deși se află în splendoarea Paradisului ceresc – cum spune Sfântul Siluan Athonitul –, ea nu ne uită pe noi, sărmanii, și acoperă cu milostivirea ei tot pământul și toate popoarele lumii. De aceea, se cuvine să o iubim și să o cinstim pe Maica Domnului cu încrederea că întotdeauna ea ne va învălui în norul luminos al milostivirii sale materne”.
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Sânmărtinul de Câmpie este așezată în centrul Transilvaniei, reprezentând o veritabilă vatră spirituală pentru credincioșii din împrejurimi. Prima atestare documentară a locului propriu-zis provine din anul 1329. Potrivit tradiției, în secolul al VII-lea, pe aceste meleaguri a viețuit un monah cu o aleasă viață duhovnicească, pe nume Martin, care avea să fie martirizat. Acesta a fost recunoscut de către contemporani ca fiind o persoană sfântă, locul urmând să fie numit astfel (n.r. Sânmărtin) tocmai datorită cinstirii aduse acestuia. În cadrul unui document publicat în anul 1913 la Brașov, ni se face cunoscut faptul că Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt avea să ctitorească o biserică de zid la Sânmărtin, care avea să fie incendiată în anul 1660. Nu după mult timp, în locul acestui locaș de cult a fost adusă o bisericuță din lemn, locaș care a dăinuit până în zilele noastre.
Viața monahală de la Sânmartin avea să înceteze odată cu anul 1783, atunci când preoții Atanasie și Gheorghe au fost alungați din cadrul Mănăstirii, unul dintre ei fiind martirizat pentru dreapta credință. În continuare, locașul de cult a rămas pustiu, însă, în ciuda acestui fapt, numeroși credincioși dreptslăvitori venerau acest loc în ascuns, fiind consemnate în tot acest timp chiar și unele oficieri de slujbe. Începând din anul 1936, un număr de 19 comune de pe Câmpia Transilvaniei au contribuit, benevol – din dorința expresă a credincioșilor –, la ridicarea unui locaș de cult, distrus însă de autoritățile vremii în anul 1962. Viața spirituală a vetrei monahale de la Sânmărtin a reînceput după anul 1990, odată cu venirea aici a părintelui Teodul Libeg, sub a cărui oblăduire așezământul monahal se află până astăzi. Îndată după sosirea părintelui, a fost inițiată ridicarea noului locaș de cult cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, târnosit de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu la data de 18 mai 2014.
