2 Ianuarie 2020
În perioada 21-29 decembrie 2019, la Mănăstirea Oașa și la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud (județul Alba), s-a desfășurat Tabăra de colinde – 2019, care a reunit peste 600 de tineri din țară și din diasporă. Acțiunea a fost organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, Mănăstirea Oașa și Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud. Tabăra a început în 21 decembrie, odată cu ajungerea la cele două așezăminte monastice a cetelor de tineri din diferite colţuri ale ţării: București, Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, Târgu-Mureș, Iași, Alba Iulia, dar și din diaspora. Toți participanții la tabără au făcut parte dintr-un grup, dintr-o ceată de colindători, pentru că tradiţia colindatului e un bun comun care s-a născut şi s-a transmis prin efortul colectiv al tuturor generaţiilor. Ceea ce i-a unit pe toți tinerii prezenţi a fost bucuria de a duce mai departe moştenirea spirituală a neamului românesc, respectiv bucuria de a colinda împreună.
Ziua de Ajun a fost consacrată pregătirilor pentru marea sărbătoare a Crăciunului. Fiecare a contribuit, după puterea sa, la buna desfăşurare a activităţilor: la biserică, la bucătărie, la curăţenie sau la animale. Dis de dimineaţă a început pregătirea mesei îmbelșugate, în jurul căreia s-au așezat colindătorii, seara. Îmbrăcați în straiele populare, tinerii au participat la slujba privegherii de Crăciun și, apoi, cu lumânări aprinse în mâini, au mers spre sala atât de frumos împodobită, cântând „O ce veste minuntă” şi „Deschide uşa, creştine!”. Ajunşi în sală, s-au aşezat cete de jur împrejurul mesei frumos împodobite. Timp aproximativ 5-6 ore, „timpul s-a oprit în loc”, făcând loc pentru deschiderea inimilor, pentru răgaz de liniște sufletească. Colindele au prins viață, iar „viața s-a transformat în colind”.
În ziua de Crăciun, după participarea la Sfânta Liturghie la Mănăstire, colindătorii au plecat în satele și orașele din țară, împărțiți în cete în funcție de orașul din care au venit (Sibiu, Brașov, Oradea, Timișoara, București, Iași sau din diaspora), ducând cu ei bucuria Nașterii Domnului Hristos. În cele trei zile de Crăciun, tinerii au colindat în satele de pe Valea Sebeșului, din Mărginimea Sibiului, din jurul Găbudului, dar și în orașe precum Alba Iulia, Aiud, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Petroșani, Arad și Timișoara.
În 28 și 29 decembrie, tinerii s-au reîntâlnit la Schitul Găbud pentru a încununa împreună încheierea taberei. Timp de cinci zile, tinerii, îmbrăcaţi în costume populare, au vorbit doar în graiul colindelor vechi româneşti şi au respirat aerul tradiţiilor româneşti. Experiența taberei i-a marcat profund pe tineri. Iată câteva mărturii ale participanților:
„Ca o încununare a datinii colindatului, tabăra de Crăciun, desfășurată în perioada 21-29 decembrie, a fost momentul în care colindătorii Organizației Tinerilor din Sibiu și-au testat limitele sufletești. Seara de Ajun petrecută la Mănăstirea Oașa alături de alte cete de vestitori ai Nașterii Domnului din țară a fost apogeul înfrumusețării spirituale prin reactualizarea purității originare a înaintașilor care ne-au lăsat moștenire o nemaipomenită bogăție culturală. Colindând la lumina difuză a lumânărilor, ființa conștientizează care este estența lumii, jocul de raze luminoase și umbre subordonându-se bucuriei lăuntrice, unui suflet vivace. Ideea de a fi împreună, nu doar fizic, ci și în duh, a animat grupurile de colindători care vesteau prin hainele populare purtate o stare de idealitate a lumii care poate fi recuperată prin Frumos. Zăpada așternută în pragul Crăciunului a fost dovada că întreg Universul participă la reînnoirea firii omenești prea ancorate în fuga agonică după plăcere.
După ce au experimentat emoția tainică a Crăciunului la Oașa, colindătorii au lăudat Nașterea Pruncului Iisus în Mărginimea Sibiului, fiind primiți cu căldură de gazde. Aceștia au colindat pe 25 decembrie în Brașov, unde colindele ritmate au transmis minunea sărbătorilor de iarnă. Oboseala a fost resimțită foarte rar, căci în afara mulțumirii de a fi alături de prieteni, colindele erau cele care ofereau hrană spirituală la fiecare interpretare. A treia zi de Crăciun a fost marcată de colindatul în Sibiu, la oameni dragi cărora li se putea citea emoția pe chipuri. Nu au lipsit nici urările de bine pentru Anul Nou, care au însuflețit liniștea colindelor. La finalul taberei, cetele de vestitori s-au adunat la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud, întruchipând o comuniune aparte realizată de dorința de a simți căldura divină. Așadar, tabăra de colinde înnobilează inima colindătorilor care au încercat să transmită cât mai multă bucurie de Crăciun” (Oana Cicur, Organizația Tinerilor din Sibiu).
„Prin colinde, «am cultivat nemurirea» în mod neîncetat. Prin iubirea pe care o purtam între noi, prin versurile plămădite din cuvinte suave și prin însăși ceata care, asemenea îngerilor, vestea taina nemărginită a Nașterii, am simțit colindul ca o adevărată rugăciune rostită în tandem cu bătaia inimii. După împărtășirea din același potir, glasurile noastre au devenit unul singur. Iubirea nestrămutată față de frați și de patrie s-a sălășluit în noi. Ce poate fi mai frumos decât zăbava clipei pline de Lumină, la Sfânta Liturghie? Ce poate fi mai frumos decât pașii noștri, pe cărările satului, care urmau pașii cetelor de altădată?
Ascultările, ajutorarea aproapelui, zâmbetele, urările, toate aceasta au fost făcute pentru Hristos, pentru redarea frumuseții inefabile a Nașterii Mântuitorului. Am adus, prin bucuria colindelor, iubirea în casele oamenilor. Gazdele ne-au primit cu zâmbetele pline de nostalgie, cu brațele deschise, cu mesele pline de roadele muncii lor. La sfârșitul colindelor, familiile își luau rămas bun cu lacrimi în ochi, dar și cu promisiunea solemnă a revederii în anul următor. Duhul Mănăstirii, dragostea neasemuită față de tradiție, de miracol și de tot ce e Sfânt, au adus în sufletul nostru tihna necesară, liniștea covârșitoare care năpădește orice suflet cu dragostea lui Hristos” (Tana Cristina Drăgulin, Organizația Tinerilor din București).
„Ceata de colindători a românilor din diaspora din cadrul Taberei de colinde de la Mănăstirea Oașa a adus împreună tineri frumoși din America și Europa și a fost unită, nu în mod întâmplător, ci am îndrăzni să spunem chiar proniator, în primă fază cu o parte din ceata de colindători din Alba Iulia (orașul Marii Uniri din 1 Decembrie 1918), iar mai apoi cu o parte din ceata de colindători din București (locul unde a fost promulgat decretul-lege de unire din 11 Decembrie 1918). Ea a fost compusă din aproximativ 40 de tineri din țări precum: SUA, Canada, Germania, Franța, Marea Britanie, Irlanda, Republica Moldova, Austria, Luxemburg sau Suedia. Uniți în credință, am căutat împreună, într-o eră a consumului excesiv, experiența autentică a Crăciunului și am găsit raiul sărbătorind Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos precum o făceau odinioară părinții, bunicii și străbunii noștri, în cete de tineri frumoși, îmbrăcați în costume populare, colindând ulițele satelor și străzile orașelor, sensibilizând nu doar inimile gazdelor pe care le-am colindat, ci și a celor din jurul nostru din toate locurile pe unde am fost.
Pentru mulți dintre noi, deși am fost la colindat de multe ori atunci când am fost copii, a fost pentru prima oară când am fost cu adevărat și am simțit o adevărată bucurie și fericire în a vesti Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Imaginea acestei cete de colindători din diaspora colindând și experiențele minunate de care am avut parte, vestind Nașterea Domnului, nu pot fi descrise în cuvinte și vor rămâne pentru mult timp în inimile noastre. Recomandăm cu mare drag și căldură oricărui tânăr sau tinere, de mai mult sau de mai puțin timp, din țară sau din străinătate, să participe în această tabără de colinde și să transmită mai departe acestă experiență minunată și bucurie tuturor celor din jurul lor” (Claudiu Iordache, Suedia).
„Tabăra de colinde este despre o bucurie care se multiplică într-o comuniune a inimilor, despre dăruire și prietenie. Glasurile colindătorilor se armonizează în note ce vestesc sărbătoarea bucuriei tuturor creștinilor: Nașterea Mântuitorului. Cu inimile vibrând de entuziasm și de voioșie, colindători îmbrăcați în costume populare au pornit să împărtășească din frumusețea și unicitatea colindelor românești. Fiecare colind concentrează în esența lui o învățătură despre nașterea lui Hristos sau sunt mărturii ale obiceiurilor străbunicilor noștri. Prin versurile colindelor se deschide un dialog cu Cerul, cu Dumnezeirea.
Cele mai frumoase impresii se reflectă în privirea, în chipurile oamenilor. Gazdele îi ascultă cu sufletele deschise spre colindători. În această tabără, toți sunt părtași la o bucurie ce înalță către Dumnezeu. După opt zile petrecute în Tabăra de colinde, ne întoarcem cu un zâmbet în inimă, cu sentimente vii și cu amintiri care vor dăinui și vor reactualiza frumusețea clipelor petrecute. Pe lângă toate acestea, rămâne inclusiv speranța participării la taberele viitoare, activități ce ne apropie atât de mult de adevăratele valori” (Ioana Bobeică, Organizația Tinerilor din București).
„A fost odată ca niciodată, o ceată de colindători, veniți de peste munți și văi, tocmai din cetatea Iașilor. Primind blagoslovenie de drum de la Cuvioasa noastră dragă, am pornit înarmați cu zurgălăi, partituri și voie bună, lăsând căldura și confortul căminului părintesc spre un tărâm total necunoscut. Și am mers, și am tot mers, iar după un drum lung și anevoios, am poposit în inima Munților Șureanu, negândindu-ne la bucuria pe care urma să o simțim până în cei mai adânci fiori ai inimii. Încă din poarta Mănăstirii, am fost întâmpinați de sfințenie, veselie și multă tinerețe.
Dar, mai mult decât atât, surprinzător și nemaîntâlnit pentru propriile mele simțăminte, m-am regăsit din prima clipă în acel loc misterios și am rostit doar atât: acasă. În zilele ce au urmat, toate aceste trăiri s-au amplificat și au sădit în suflet o dorință de schimbare, un dor de sfințenie, un dor de Cer... Personal, am asociat toate aceste trăiri profunde asemeni unei pregustări a unei bucurii Veșnice. La un moment dat, în timpul slujbei din tăinicia nepătrunsă a unei nopți târzi, am privit sfioasă cu gândirea-mi întrebătoare spre chipul Maicii Domnului. Cu toate că era luminată doar de o slabă făclie a unei candele ostenite, am simțit-o cu adevărat vie, fiind prezentă cu noi și printre noi. De fapt, sunt sigură că așa a și fost. Mai mult decât atât, părea bucuroasă și mulțumită de comuniunea și bucuria sufletelor noastre.
În zilele ce au urmat, am participat temeinic la activitățile obștești. Astfel, am putut trăi o surprinzătoare întâlnire cu o față a unui monahism atipic, nemaîntâlnită până atunci. Având de mulți ani un duhovnic ieromonah, pot să spun că eram foarte familiarizată cu duhul mănăstiresc. Cu toate acestea, părinții de la Oașa și Găbud ne-au dăruit, pe lângă pătrunzătoarele slujbe și povețe părintești, urmatoarele lucruri: multe zâmbete, energie, veselie, o binemeritată bulgăreală și colinde cât încape! Zilele petrecute în tabără au trecut agale precum se scurge un vis dintr-un somn profund al unui prunc. Cu adevărat, ne-am simțit vestitori ai tainei Nașterii Domnului, ai mângâierii și ai dragostei Sale nemărginite, iar lacrimile și emoția de pe fețele gazdelor noastre au confirmat acest lucru. Îți mulțumesc, Doamne, pentru toate! Îți mulțumesc Oașa, Găbud și părinților care își pleacă necontenit genunchii și fruntea pentru păcatele noastre! Dar nu în ultimul rând, vă mulțumesc vouă, tinerilor de pretutindeni, care ne-ați dăruit tot ce e mai frumos din prisosul inimilor voastre! Nădăjduiesc să ne întâlnim și în rai, în același număr și îmbrăcați în aceleași straie alese, de sărbătoare. Slavă Domnului pentru toate!” (Ioana, Iași).
„Adiere blândă de colinde și clopoței; zâmbete și lacrimi ce-și împart teritoriul în aceluiași chip; fluier, chitară și alte instrumente mai mult sau mai puțin tradiționale; licăriri de lumină, slabă a lumânării pâlpâie în ochii mirați de arătarea ireală a acestei minuni. Da, minuni! E un cuvânt care definește perfect Crăciunul la Oașa. Deși nu este prima dată când petrec aici Crăciunul, ci chiar a șasea oară, totul este nou, nemaivăzut, incredibil. Nu are termen de comparație pentru că nimic, niciunde, nu ar putea egala acest sentiment și aceste stări de har.
Nu este neapărat vorba că toți îți sunt prieteni, că îi simți pe toți ca pe o familie numeroasă. Și nici măcar nu-i vorba de ornamentele atât de minuțios înfăptuite sau despre sunetele timide ce parcă dansau laolaltă cu inimile noastre, dar nici despre puritatea cu care este învăluită obștea. Nu, nici despre asta. Este vorba despre ceva înălțător. Este o bucurie și o pace feerică. Nu exagerez deloc și nici nu metaforizez când spun că este un Crăciun ca de basm, ca într-un basm șoptit de bunica în ierni geroase. Doar că basmul începe cu «A fost odată la Oașa... Și va mai fi. Mereu va mai fi, altfel și altfel. Și din ce în ce mai surprinzător»” (Mihaela Ioana, Liga Studenților din Timișoara).
„Crăciunul acesta a fost unul special. Am cunoscut persoane minunate. Fiind prima dată când am fost în Tabăra de Crăciun, a fost o întâlnire unică, inedită, cu tinerii cu care am petrecut unele zile într-un mod tradițional, cântând colinde vechi. A fost un Crăciun de neuitat și sunt convinsă că nu va fi ultimul” (Marinela Șchiopu, „Tineri pentru Tineri”, Târgu-Mureș).
„Colindatul nu e niciodată la fel. Aceasta este concluzia pe care mi-am statornicit-o, participând pentru a șasea oară la Tabăra de colinde. Colindatul nu e niciodată la fel, pentru că an de an, noi, colindătorii, suntem alții și atunci, noi, într-o permanentă transformare, îl încărcăm cu valențe inedite. A colinda înseamnă într-un fel a pleca în căutarea propriei identități, o identitate care să fie cât mai autentică posibil; înseamnă să lași tot ce ai și să pleci să vestești. Astfel, deși la început ești aparent sărac, devii mai bogat în mod evident cu fiecare casă. Colindătorii nu rămân încadrați în categoria de simpli vestitori ai Nașterii Domnului, ci sunt purtători de Dumnezeu. Prin puterea pe care cuvântul viu și imemorial al colindei le-o dăruiește colindătorilor, oamenii se adună laolaltă și devin una, o entitate nouă, o forță. Iar atunci când colindătorii se întorc la casele lor, se simt mai împăcați, mai împrieteniți cu lumea și cu ei înșiși. În ciuda veseliei colindelor, Crăciunul acesta a avut ceva domol, parcă ardelenesc în el; a fost mai așezat, iar eu m-am simțit mai acasă și mai printre rude ca niciodată” (Zenovia Murg, Liga Studenților din Cluj-Napoca).
Prof. Carmen Mihaela Jinariu
