14 Martie 2014
Sfantul Benedict, al carui nume in limba latina inseamna "binecuvantatul", s-a nascut in jurul anului 480 in provincia romana Nursia avand parinti bogati si crestini. Parintii lui l-au trimis la scolile din Roma in vremea cand o stapaneau herulii regelui barbar Odoacru.
Roma trecea atunci printr-o decadere din punct de vedere moral. Aceasta l-a mahnit pe tanarul Benedict in asa masura incat a parasit cetatea si pe colegii viciosi si s-a retras in muntii Subiaco unde a ramas trei ani. Acolo l-a gasit monahul Roman care l-a si tuns in monahism. In acest timp a fost invrednicit de Bunul Dumnezeu cu puterea de a face minuni si vindecari. Apoi, a devenit staret la Manastirea Vicovara la cererea calugarilor de acolo.
Dupa un timp, a revenit in Subiaco. Impreuna cu ucenicii sai, printre care si fii de senatori ca Maur si Placidiu, a zidit mai multe manastiri precum cea din Monte-Casino (Italia), intemeiata de Sfantul Benedict la anul 529.
Viata Sfantului a fost scrisa de Sfantul Grigorie cel Mare sau Dialogul dupa incredintarile celor patru ucenici ai acestuia: Constantin, Valentin, Simplicius si Onorat. Cu sase zile inainte de sfarsitul vietii pe pamant Sfantul si-a sapat mormantul. In ziua a sasea a cerut sa fie dus in Biserica. S-a impartasit cu Sfintele Taine si dupa ce a dat indemnuri ucenicilor a trecut la cele vesnice in aceeasi zi de 14 martie 543. Sfantul Benedict a trait pana la varsta de 63 de ani. Scolastica, sora lui, trecuse la Domnul in luna februarie a aceluiasi an. O parte din moastele Sfantului Benedict se afla la Manastirea Casino. O alta parte au fost duse pe la sfarsitul veacului al VII-lea la Manastirea Fleury din Franta.
Cuviosul Benedict de Nursia este cel care a reorganizat monahismul apusean cenobitic si a compus reguli monahale, inspirat de scrierile parintilor eremiti rasariteni Sfantul Vasile cel Mare, Fericitul Augustin si Sfantul Ioan Casian. Dupa moartea sa, ordinul benedictin a contribuit mult la dezvoltarea culturala si economica a Europei din timpul Evului Mediu timpuriu.
Elanul ascetic i-a facut ca, inca din primele veacuri, unii crestini sa iasa din comunitate pentru a vietui in singuratate si in locuri desertice. Asa au fost anahoretii, iar mai tarziu eremitii, dintre care cei mai importanti au fost Sfantul Pavel Tebanul, Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Pahomie. Aceasta forma de traire a crestinismului, numita monahism, s-a raspandit repede, mai ales in Siria si in Palestina. Treptat, viata eremitica a evoluat spre o vietuire alaturi de ucenici, adica spre viata cenobitica. Un rol deosebit in consolidarea si propagarea cenobitismului l-a avut Sfantul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
Si in Occident, in primele veacuri crestine au existat anahoreti, dar cu timpul, datorita conditiilor climatice si a firii pragmatice a occidentalilor, a fost preferata forma cenobitica, cu preocupare culturala si activitati sociale, filantropice. In Occident, cel care a reformat si reorganizat viata monastica a fost Sfantul Benedict de Nursia, numit si parintele cenobitismului occidental.
Regula Sfantului Benedict nu este o opera originala, iar pentru redactarea regulilor monahale, Sfantul Benedict nu a ezitat sa se inspire din bogatia vietii monahale. Sfantul Benedict in regulile monahale a stabilit programul zilei monahului intr-o masura echilibrata: opt ore de rugaciune, opt ore de lucru, opt ore de odihna. In regula benedictina accentul este pus pe echilibrul psihologic, fiziologic si spiritual al monahului, in scopul trairii unei vieti armonioase si echilibrate in urmarea lui Hristos, unicul Invatator al sufletelor monahilor.
Sfantul Benedict a exercitat o influenta fundamentala asupra culturii si civilizatiei europene. El a fost adeseori numit "patriarhul calugarilor din Occident", iar papa Paul al VI-lea l-a numit "patron al Europei". Operele Sfantului Benedict, in particular regulile monahale, sunt adevarate izvoare de spiritualitate care au transformat Europa de-a lungul secolelor. Fara rugaciune nu exista o experienta autentica de Dumnezeu.
Spiritualitatea propusa de Sfantul Benedict nu este in afara realitatii vietii cotidiene. In mijlocul dificultatilor specifice timpului sau, el traia necontenit sub privirile lui Dumnezeu fara a pierde niciodata din vedere datoriile vietii cotidiene si omul cu necesitatile lui concrete. Contemplandu-l pe Dumnezeu, Sfantul Benedict a inteles realitatea omului si misiunea lui.
Roma trecea atunci printr-o decadere din punct de vedere moral. Aceasta l-a mahnit pe tanarul Benedict in asa masura incat a parasit cetatea si pe colegii viciosi si s-a retras in muntii Subiaco unde a ramas trei ani. Acolo l-a gasit monahul Roman care l-a si tuns in monahism. In acest timp a fost invrednicit de Bunul Dumnezeu cu puterea de a face minuni si vindecari. Apoi, a devenit staret la Manastirea Vicovara la cererea calugarilor de acolo.
Dupa un timp, a revenit in Subiaco. Impreuna cu ucenicii sai, printre care si fii de senatori ca Maur si Placidiu, a zidit mai multe manastiri precum cea din Monte-Casino (Italia), intemeiata de Sfantul Benedict la anul 529.
Viata Sfantului a fost scrisa de Sfantul Grigorie cel Mare sau Dialogul dupa incredintarile celor patru ucenici ai acestuia: Constantin, Valentin, Simplicius si Onorat. Cu sase zile inainte de sfarsitul vietii pe pamant Sfantul si-a sapat mormantul. In ziua a sasea a cerut sa fie dus in Biserica. S-a impartasit cu Sfintele Taine si dupa ce a dat indemnuri ucenicilor a trecut la cele vesnice in aceeasi zi de 14 martie 543. Sfantul Benedict a trait pana la varsta de 63 de ani. Scolastica, sora lui, trecuse la Domnul in luna februarie a aceluiasi an. O parte din moastele Sfantului Benedict se afla la Manastirea Casino. O alta parte au fost duse pe la sfarsitul veacului al VII-lea la Manastirea Fleury din Franta.
Cuviosul Benedict de Nursia este cel care a reorganizat monahismul apusean cenobitic si a compus reguli monahale, inspirat de scrierile parintilor eremiti rasariteni Sfantul Vasile cel Mare, Fericitul Augustin si Sfantul Ioan Casian. Dupa moartea sa, ordinul benedictin a contribuit mult la dezvoltarea culturala si economica a Europei din timpul Evului Mediu timpuriu.
Elanul ascetic i-a facut ca, inca din primele veacuri, unii crestini sa iasa din comunitate pentru a vietui in singuratate si in locuri desertice. Asa au fost anahoretii, iar mai tarziu eremitii, dintre care cei mai importanti au fost Sfantul Pavel Tebanul, Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Pahomie. Aceasta forma de traire a crestinismului, numita monahism, s-a raspandit repede, mai ales in Siria si in Palestina. Treptat, viata eremitica a evoluat spre o vietuire alaturi de ucenici, adica spre viata cenobitica. Un rol deosebit in consolidarea si propagarea cenobitismului l-a avut Sfantul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
Si in Occident, in primele veacuri crestine au existat anahoreti, dar cu timpul, datorita conditiilor climatice si a firii pragmatice a occidentalilor, a fost preferata forma cenobitica, cu preocupare culturala si activitati sociale, filantropice. In Occident, cel care a reformat si reorganizat viata monastica a fost Sfantul Benedict de Nursia, numit si parintele cenobitismului occidental.
Regula Sfantului Benedict nu este o opera originala, iar pentru redactarea regulilor monahale, Sfantul Benedict nu a ezitat sa se inspire din bogatia vietii monahale. Sfantul Benedict in regulile monahale a stabilit programul zilei monahului intr-o masura echilibrata: opt ore de rugaciune, opt ore de lucru, opt ore de odihna. In regula benedictina accentul este pus pe echilibrul psihologic, fiziologic si spiritual al monahului, in scopul trairii unei vieti armonioase si echilibrate in urmarea lui Hristos, unicul Invatator al sufletelor monahilor.
Sfantul Benedict a exercitat o influenta fundamentala asupra culturii si civilizatiei europene. El a fost adeseori numit "patriarhul calugarilor din Occident", iar papa Paul al VI-lea l-a numit "patron al Europei". Operele Sfantului Benedict, in particular regulile monahale, sunt adevarate izvoare de spiritualitate care au transformat Europa de-a lungul secolelor. Fara rugaciune nu exista o experienta autentica de Dumnezeu.
Spiritualitatea propusa de Sfantul Benedict nu este in afara realitatii vietii cotidiene. In mijlocul dificultatilor specifice timpului sau, el traia necontenit sub privirile lui Dumnezeu fara a pierde niciodata din vedere datoriile vietii cotidiene si omul cu necesitatile lui concrete. Contemplandu-l pe Dumnezeu, Sfantul Benedict a inteles realitatea omului si misiunea lui.
