† IRINEU
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI
Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor
creştini din Eparhia noastră, har şi pace de la Dumnezeu, iar de la
noi părintească binecuvântare!
Iubiţi fii duhovniceşti,
Venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este o taină minunată, pe care Atotputernicul Dumnezeu a pregătit-o timp de secole. Răscumpărătorul divin este vestit prin gura profeţilor care se succed în Israel. Cel mai mare dintre toţi şi ultimul dintre ei, Sfântul Ioan Botezătorul, salută venirea lui Mesia încă din sânul mamei sale (cf. Lc. 1, 41). Iar mai târziu, Îl numeşte „Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii” (In. 1, 29).
Iisus Hristos S-a născut într-un staul şi nişte păstori simpli au fost primii martori ai Naşterii Sale. Tocmai în această sărăcie se manifestă slava cerească (cf. Lc. 2, 8-20). Biserica evocă măreţia nopţii primului Crăciun astfel: „Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc; că, pentru noi, S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”.
Dreptmăritori creştini,
În Simbolul credinţei mărturisim despre Hristos, zicând: „Pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a coborât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om”. În primul rând, Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup pentru a ne mântui, împăcându-ne cu Dumnezeu. Sfântul Apostol Ioan scria: „Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii” (I In. 4, 14); „El S-a arătat ca să ridice păcatele” (I In. 3, 5). În această privinţă, Sfântul Grigorie de Nyssa (†395) afirma: „Firea noastră bolnavă avea nevoie de doctor, omul căzut, din cauza istovirii, trebuia să fie ridicat. Cel ce-şi pierduse viaţa aştepta pe Dătătorul ei, cel ce pierduse părtăşia binelui trebuia să o primească înapoi. Cel ce zăcea în întuneric tânjea după lumină, cel aflat în jugul sclaviei aştepta pe Eliberatorul său”. Toate acestea s-au împlinit când „Răsăritul cel de Sus ne-a cercetat pe noi” (Lc. 1, 78). Atunci, noi, cei depărtaţi de Dumnezeu din cauza păcatului, ne-am unit prin Hristos cu Tatăl, desfiinţându-se vechea duşmănie (cf. Efes. 2, 14-15).
În al doilea rând, Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup pentru ca noi să cunoaştem, astfel, dragostea lui Dumnezeu. Din Sfânta Evanghelie aflăm că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (In. 3, 16). Într-adevăr, „întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem” (I In. 4, 9). Născându-Se printre muritori şi, apoi, plătind preţul păcatelor noastre, Hristos ne-a oferit o viaţă nouă, care este viaţa lui Dumnezeu întrupată în El. Aceasta ne este dată nouă, creştinilor, acum, ca o garanţie că noi vom trăi pentru totdeauna (cf. In. 11, 25-26). Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662) ne spune că „prin iubirea Sa nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit, cu adevărat, şi prin natură tocmai ceea ce iubea”, adică om. Asumându-Şi viaţa omenească amestecată cu moartea, Mântuitorul permite fiinţei umane să dobândească viaţa veşnică în infinitatea iubirii Sale.
În al treilea rând, Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup pentru a ne oferi înfierea şi posibilitatea îndumnezeirii prin har. Sfântul Irineu de Lyon (†202) spunea: „Acesta este motivul pentru care Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om, şi Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiu al omului: pentru ca omul, intrând în comuniune cu Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, şi primind înfierea, să fie fiu al lui Dumnezeu”. De asemenea, Sfântul Atanasie cel Mare (†373) spunea despre Mântuitorul: „Fiind Dumnezeu, S-a făcut pe urmă om, ca să ne îndumnezeiască. El S-a întrupat, ca noi să fim îndumnezeiţi”. Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se Fiu al omului, i-a înălţat pe oameni la demnitatea şi slava de fii duhovniceşti. Asumându-Şi chipul omului păcătos, S-a adus pe Sine jertfă pentru păcatele tuturor, „ca să dobândim întru El dreptatea lui Dumnezeu” (II Cor. 5, 21). Deci, ne dă puterea necesară să trăim o viaţă dumnezeiască, ne ajută „să ne facem părtaşi firii celei dumnezeieşti” (cf. II Pt. 1, 4).
Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu sau sălăşluirea Sa printre noi este un dar de nespus, este prin excelenţă taina credinţei şi izvorul tuturor bunurilor. Credinţa creştină mântuitoare este, de fapt, credinţa în Întruparea reală a Fiului lui Dumnezeu. Evenimentul Întrupării dumnezeieşti, cu totul uimitor, reprezintă, după expresia Sfântului Ioan Damaschin (†749), „unicul nou sub soare”. În Sfânta Scriptură ni se spune că „orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu” (I In. 4, 2). Convinsă de acest lucru, Biserica mărturiseşte, încă de la întemeierea ei: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Tim. 3, 16). Apropiindu-se de Potirul euharistic, creştinul rosteşte cu evlavie: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu”.
Iubiţi credincioşi,
Taina Întrupării lui Hristos trebuie să se împlinească în viaţa noastră. Mântuitorul doreşte să Se nască şi să locuiască în fiinţa omului contemporan, atât de rănit şi de fragilizat de încercările şi catastrofele de zi cu zi. Scriitorul bisericesc Origen (†254) întreabă: „Ţie ce-ţi poate folosi faptul că Hristos a venit în trup, dacă n-a venit şi în sufletul tău?”. Înțelegem, deci, că venirea Fiului lui Dumnezeu în om se împlineşte când omul se conformează învăţăturii creştine, trăind potrivit voinţei divine. În felul acesta, puterea transformatoare a lui Dumnezeu curge în viaţa omenească şi în corpul social. Dacă acest lucru nu se realizează, atunci orice efort este zadarnic şi sortit eşecului, precum ne spune Domnul: „Cel ce nu adună cu Mine risipeşte” (Lc. 11, 23).
Din nefericire, trăim într-un secol în care scade progresiv simţul păcatului şi omul ajunge să construiască o lume fără Dumnezeu. Însă, după cum vedem, această lume începe să se întoarcă împotriva omului. Ura, invidia, violenţa, războiul, orgoliul şi frica sunt semne ale omenirii de astăzi, îndepărtate de Dumnezeu şi de Biserica Sa. Totodată, aceste rele care se extind îngrijorător sunt semne ale distanţării omului de valorile morale, pe care el refuză să le transpună în viaţa personală şi în societatea actuală. Numai păzind poruncile lui Dumnezeu, vom avea parte de prezenţa iubitoare a Mântuitorului în cotidianul nostru pământesc. Aceasta este, de fapt, esenţa Crăciunului, praznic luminos, pe care doresc să-l petreceţi cu sănătate, cu pace şi cu bucurie.
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
