Pelerinaj și vânătoare de comori, dedicate tinerilor și copiilor

Sâmbătă, 9 aprilie, un grup de elevi și studenți au întreprins un pelerinaj la trei mănăstiri din protopopiatul Sebeș.

Prima parte a zilei și-au petrecut-o la Mănăstirea Călene, participând la Sfânta Liturghie și oferind răspunsurile la strană. După un prânz gustos, cum doar la mănăstire se poate servi, au pornit în drumeție spre străvechea vatră monahală unde odinioară s-a nevoit Sfântul Sofronie de la Cioara. Pe parcursul acesteia, s-au putut bucura de verdele proaspăt al culmilor și de culorile calde ale primelor flori de primăvară, și-au făcut cărare prin stratul gros de frunze din pădure și au admirat în depărtare vârfurile încă înzăpezite ale Munților Șureanu. Părinții duhovnici le-au adresat cuvinte mângâietoare și pline de sens, care au sporit în sufletele lor încrederea și dorința de progres intelectual și spiritual. De la Mănăstirea Afteia, itinerariul a continuat, coborând lin pe cursul văii spre Strungari, unde au luat parte la slujba Vecerniei. Călătoria spre Alba Iulia a fost un bun prilej pentru a-și reaminti cele mai frumoase momente ale zilei.

Al doilea eveniment a avut loc duminică, 10 aprilie, în inima Cetății Alba Carolina. Concepută sub forma unei vânători de comori, întâlnirea a oferit celor prezenți o lecție de istorie interactivă, în cadrul căreia au cutreierat aleile cetății, descoperind edificiile care au găzduit evenimente memorabile din istoria poporului nostru și „întâlnindu-se” cu mulți dintre cei care au contribuit la realizarea acestora. La finalul cursei, au primit daruri simbolice, care să le aducă aminte de această zi. Programul s-a încheiat cu un moment de rugăciune în Catedrala „Reîntregirii”, prin care s-a întărit credința că adevărata comoară este Hristos, Cel prin care ne îndestulăm de tot binele.

Prin activitățile noastre, consolidate pe învățăturile ziditoare ale Bisericii, ne dorim să oferim copiilor un climat prielnic, în care să-și dezvolte frumos personalitatea, dobândind abilități de comunicare, capacitate de organizare eficientă a timpului, agilitate în luarea deciziilor și asumarea acestora, precum și abordarea cu calm a situațiilor noi sau dificile.

Pr. Cristian Rațiu

Share