Alocuțiune rostită în Piața Cetății din municipiul Alba Iulia, cu prilejul ceremonialului deschiderii cursurilor anului școlar 2022-2023 la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, 5 septembrie 2022.
Noul an școlar, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, se deschide astăzi sub razele luminoase ale Centenarului Încoronării, la Alba Iulia, a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. La această festivitate școlară, consider că este potrivit să vă pun în față pe Auguștii Suverani ai României întregite, ca modele demne de urmat. Ei au prețuit cariera militară, au avut aptitudini ostășești și au fost însuflețiți de iubire pentru armata țării și pentru militarii acesteia.
REGELE FERDINAND a avut parte de aspră viață ostășească, ca ofițer în armata prusiană și ca elev la școala militară din Cassel. Când tânărul prinț vine a doua oară la București, cu tatăl său, Leopold de Hohenzollern, în 1886, este înscris de către Regele Carol I în armata română ca sublocotenent. În războiul balcanic din 1913, Ferdinand conduce expediția militară în calitate de comandant suprem al armatei române, dovedind curaj, tact și chibzuință în relație cu oamenii și în fața împrejurărilor războinice de atunci. Astfel, a avut un rol extraordinar în realizarea păcii echitabile și a echilibrului balcanic.
Prințul Ferdinand, întemeind școli militare, a creat pepiniera de ofițeri din care au ieșit șefi, capabili de a conduce pe ostașii noștri la biruință. Prin înființarea grănicerilor, dorobanților și a altor corpuri de trupe, el a pus temelie puterii armate de mai târziu. În ianuarie 1915, le vorbește recruților astfel: „Frumoasă este menirea la care este chemat ostașul. El trebuie să fie scutul țării, să apere țara, căminul său și pe toți ai săi, cu credință și chiar cu sângele lui”. Puțin mai târziu, le amintește că, sub marii voievozi, pământul românesc a fost apărat cu jertfe sângeroase de către strămoșii noștri, „care i-au bătut pe năvălitori”.
În martie 1917, Suveranul le adresează ostașilor aceste cuvinte: „Vă așteaptă grele lupte căci drumul este lung, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, îl veți străbate biruitori”. În toiul luptelor de la Oituz, Mărăști și Mărășești, când ostașii noștri făceau sforțări supraomenești pentru apărarea Patriei, familia regală era pe front. Regele Ferdinand urmărea de aproape toate mișcările armatei, în ploaia de gloanțe dușmane. Vorbind ostașilor țării, le insufla iubire de neam și credință în Cel Preaînalt, repetând: „Înainte pentru România Mare! Cu Dumnezeu înainte!”, iar la apropierea biruinței finale, le spune: „Înainte, cu vitejie strămoșească! Dumnezeu este cu noi!”. După înfăptuirea Unirii tuturor românilor, Regele recunoaște meritul armatei sale afirmând: „Temeliile României Mari sunt sfințite prin sângele vitejilor mei ostași, care au luptat și au murit pentru Unire”.
REGINA MARIA, de asemenea, era legată ființial de domeniul militar, datorită augustului ei soț, un militar înnăscut. Iubindu-și soția și apreciindu-i caracterul, Ferdinand dorea mult ca și ea să aibă calități și preocupări militare. El socotea că acest lucru era o noblețe pentru o prințesă a României. În acest scop, ea a fost numită șef onorific al Regimentului Roșiori-Bârlad. Venea adeseori aici, îndeosebi la patronul Regimentului, și ținea o strânsă legătură cu unitatea sa militară de care era mândră. Cu o delicată atenție față de acest Regiment, prințesa moștenitoare lua lecții de călărie chiar de la comandantul acestuia.
Un martor ocular de atunci ne dă următoarea mărturie: „Parcă o văd azi, strălucind de sănătate și de voioșie, cum călărea, mândră ca un Făt-Frumos din povești, în fruntea unei numeroase escorte de ofițeri de Roșiori. Era prin anul 1902, într-o strălucitoare dimineață de mai. Gătită în frumoasa ținută militară de Roșiori, părea o Cosânzeană picată atunci din cer. Toți o îndrăgeau și o adorau”. Ea a fost alături de armată în 1913, când soldații români se întorceau acasă, contaminați de holeră în văile Bulgariei. Prințesa Maria a stat la căpătâiul acestora, oferindu-le mângâiere și ajutor. Le aducea flori, lămâi și bomboane acrișoare. Ea însăși mărturisea, mai târziu: „Cu mâinile goale nu veneam niciodată”. Tot așa s-a comportat la Iași, în primăvara anului 1917, unde era solidară cu soldații răniți și bolnavi. De asemenea, se ruga adeseori la crucile celor care au decedat din cauza războiului sau a tifosului exantematic.
În vara anului 1917, în timpul luptelor grele, Regina era alături de armată, sfidând ghiulele care se spărgeau la câțiva pași de ea. Nicolae Iorga ne-o prezintă pe câmpul de luptă, zicând: „Înalta, mândra femeie îmbrăcată în alb trecea peste tranșeie oferind ceva supranatural pentru sufletele ostașilor noștri, iar ochii lor se umpleau de lacrimile care vorbesc mai presus decât orice elocvență”. Apoi, Iorga adaugă: „Aceeași albă înfățișare se pleca asupra suferinței răniților din spitale”, încurajându-i. În toamna anului 1918, când asuprirea dușmanului era foarte cruntă, când Regina era urmărită și umilită de cei răi, ea uita de sinea proprie. Gândindu-se la ostași, ea suferea că nu i se îngăduie să vorbească despre ei, „despre faptele lor, despre moartea lor glorioasă” și despre „cum ostașii noștri au pus stavilă cu piepturile lor dușmanului care năvălea asupra scumpului nostru pământ”.
Dragi elevi, am așezat înaintea voastră două personalități regale, pilduitoare, care, animate de patriotism luminat, și-au însușit, cu pasiune, arta militară spre a servi Patria, la nevoie. Chiar nu ne putem imagina care ar fi fost soarta acestui pământ străbun fără preocupările ostășești ale Suveranilor noștri, fără atașamentul lor față de armata română, fără rolul lor providențial de santinele în gardă ale unui neam binecuvântat, dar foarte vitregit. Iată de ce, astăzi, vă îndemn ca, asemenea Regelui Ferdinand și Reginei Maria, să iubiți cariera militară, uniforma voastră, instrucția, disciplina spartană și Armata, această veche și nobilă instituție a României. Totodată, vă îndemn ca, asemenea Regelui Ferdinand și Reginei Maria, să vă împodobiți caracterul cu perseverența, spiritul de sacrificiu și dragostea de țară. Dar, mai ales, să vă înarmaţi, ca și ei, cu încrederea în Dumnezeu, izvorul unic al oricăror posibilități, bineștiind că deviza vieții și a slujirii Suveranilor noștri era: Nihil sine Deo.
În încheiere, urez profesorilor și elevilor acestui Colegiu militar un nou an școlar cu binecuvântări cerești și cu frumoase realizări.
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
